Festivalul de la Salzburg - Scena europeană, 10-13 noiembrie 2014

În emisiunea Scena europeană, pe parcursul a patru ediții, vă oferim concerte din cadrul Festivalului de la Salzburg, din acest an. Inaugurat oficial în data de 22 august 1920, Festivalul de la Salzburg a devenit unul dintre cele mai apreciate evenimente europene. Aproape că nu există interpret de renume internațional pe a cărui carte de vizită să nu figureze participarea la festival. În 2014, au fost peste 270 de spectacole și manifestări, unele dintre acestea marcând 25 de ani de la trecerea în neființă a maestrului Herbert von Karajan (director artistic al festivalului, între anii 1956-1960) și 150 de ani de la nașterea compozitorului Richard Strauss (membru fondator al festivalului).

Din 18 iulie până pe 31 august, la Salzburg au fost spectacole de operă (o nouă montare scenică a operei "Cavalerul Rozelor" de Richard Strauss), seri de lieduri, muzică de cameră (integrala sonatelor beethoveniene cu pianistul Rudolf Buchbinder) și concerte simfonice (integrala simfoniilor lui Anton Bruckner).

Filarmonica din Viena condusă de Riccardo Muti, Orchestra "Mozarteum" cu Marc Minkovski și Adám Fischer la pupitrul dirijoral și Orchestra "Camerata Salzburg" sub bagheta maestrului Thomas Zehetmair sunt ansamblurile ce vor putea fi ascultate în cele patru ediții, dedicate de Radio România Muzical acestui eveniment.

Vă așteptăm așadar, de luni, 10 noiembrie, și până joi, 13 noiembrie 2014, de la ora 21,00, la Scena europeană, pentru a vă delecta cu sunetul muzicii din Festivalul de la Salzburg.

Doina Constantinescu