Din 22 martie, ora 19.00: Radio România Muzical la Iași, pe frecvența 95.4 FM
Un moment mult-așteptat: debutul emisiei pe o nouă frecvență pentru Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii culte, într-un oraș cultural de primă importanță al României - din 22 martie, ora 19.00, Radio România Muzical poate fi ascultat la Iași pe frecvența 95.4 FM.
"Debutul emisiei Radio România Muzical pe o nouă frecvență are însemnătate simbolică și vine într-un moment în care consumul național de cultură se află în punctul cel mai scăzut, la nivel european. În acest context, în extinderea strategică a frecvențelor Societății Române de Radiodifuziune, includerea unei stații de nișă precum Radio România Muzical a apărut ca un mod necesar de a deservi misiunea noastră publică și de a ne implica în soluționarea, prin folosirea uneltelor și statutului de care dispunem, unei probleme stringente: aceea de a genera cât mai multe contexte de apropiere a publicurilor de produsele culturale în general sau pe care Radio România le dezvoltă, le susține, le promovează." - a declarat Răzvan Ioan Dincă, Președintele Director General al Societății Române de Radiodifuziune.
Pentru a sărbători alături de ieșeni, Radio România Muzical a pregătit, alături de principalele instituții muzicale ieșene, un festival care reunește nume de rezonanță ale artei interpretative contemporane, artiști originari din Iași, dar și artiști care reprezintă Radio România. Toate evenimentele pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical.
Miercuri, 22 martie, ora 19.00, pianista Raluca Știrbăț deschide oficial emisia Radio România Muzical la Iași cu recitalul "De la Viena la Iași" ce are loc la Casa Balș. Compozitori-simbol pentru Viena - Mozart, Schubert, Berg -, se alătură atât muzicii lui Franz Liszt - care în turneele sale a ajuns la Iași în 1847 și a cântat chiar în clădirea ce adăpostește azi Casa Balș -, cât și muzicii lui George Enescu, quintesență a talentului moldav. Raluca Știrbăț s-a născut și a început studiul pianului la Iași; a continuat la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, devenit orașul său de adopție. Raluca Știrbăț este recunoscută la nivel internațional atât pentru rafinata sa artă interpretativă, cât și pentru rolul său determinant în cunoașterea și conservarea moștenirii lui George Enescu.
Joi, 23 martie, ora 19.00, violonistul Alexandru Tomescu, solistul-concertist al Orchestrelor Radio România, susține în compania pianistei Iulia Toma recitalul intitulat "Salut d'amour". Este salutul Radio România către Iași prin unul dintre artiștii săi cei mai reprezentativi, dar și salutul Timișoarei, capitală culturală europeană în 2023, către Iași, prin pianista Iulia Toma, lector univ. dr. la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Un repertoriu eminamente romantic este propus la Casa Balș din Iași, transmis în direct la Radio România Muzical. Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai relevanți și iubiți muzicieni români ai momentului, impresionează cu o carieră în care se împletesc turneele Stradivarius, susținute pe celebrul instrument Stradivarius Elder-Voicu, concertele cu orchestre de top și implicarea în cauzelor umanitare. Alexandru Tomescu este din 2018 protagonistul unei rubrici bilunare la Radio România Muzical, intitulată "Obiectiv-emotiv".
Recitalurile de la Casa Balș sunt organizate în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași, cu sprijinul Casei de avocatură Vasile Deleanu și Dedeman.
Vineri, 24 martie, de la ora 19.00, Radio România Muzical transmite în direct concertul Orchestrei Filarmonicii "Moldova" din Iași, având-o solistă pe pianista Alexandra Dariescu. Dirijor: Tiberiu Soare. În program: preludiu la actul al III-lea al operei Lohengrin de Richard Wagner, Concertul op. 16 în la minor pentru pian și orchestră de Edvard Grieg și Simfonia a IX-a Din Lumea Nouă de Antonin Dvorak. Alexandra Dariescu, născută la Iași, unde a și început studiul pianului, este în prezent unul dintre cele mai relevante nume românești la nivel internațional; o prietenă a unicului post românesc dedicat muzicii culte, ea a evoluat mai multe rânduri pe scena Sălii Radio de la București, prima dată, în 24 martie 2017, în cadrul unui concert cu care Radio România Muzical aniversa 20 ani de existență. Apariția Alexandrei Dariescu la Iași este susținută de Rotary Club Pipera din București.
Sâmbătă, 25 martie, în direct de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași poate fi ascultat, de la ora 18.30, spectacolul de premieră, propus de Opera Națională Iași, pentru opera Trubadurul de Giuseppe Verdi. O galerie ilustră de soliști - soprana Cellia Costea, baritonul Alexandru Constantin, tenorul Florin Guzgă, mezzosoprana Carmen Topciu, Corul și Orchestra Operei Naționale Iași evoluează sub conducerea dirijorului David Crescenzi, într-un spectacol semnat de regizorul Matteo Mazzoni.
**************************************
Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii culte, împlinește, în 24 martie 2023, 26 ani de existență. Emisiunile sale servesc devizei postului "Muzică clasică pentru toți": cea mai bună muzică a tuturor timpurilor, prezentată într-un mod prietenos și accesibil pentru un public larg. Acoperind un spectru foarte larg de tematici specifice unui post dedicat muzicii culte și genurilor conexe, Radio România Muzical are un caracter de unicitate și prin transmisiunile directe internaționale pe care le difuzează, preluate din rețeaua EBU, fiind, de altfel, pe primul loc în lume după numărul acestora. Spectacole de operă de la Teatrul Metropolitan din New York, Scala din Milano sau Opera de Stat din Viena, concerte ale marilor orchestre europene, din cadrul stagiunilor curente sau din festivaluri de top, precum BBC Proms sau festivalul de la Salzburg, fac parte din oferta curentă editorială Radio România Muzical. Mai mult decât atât, cele mai importante evenimente muzicale naționale pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical: de exemplu, Festivalul Internațional "George Enescu".
În același timp, Radio România Muzical este creator al unor proiecte de impact. Din 2010, a adus în spații neconvenționale "Ascultă 5 minute de muzică clasică", proiect care este din 2014 și program național în școlile din România. Din 2018, a inițiat proiectul "Moștenitorii României muzicale", program de promovare pentru tinerii interpreți care a primit premiul pentru proiecte muzicale la Gala MUSICRIT 2023, organizată de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România.
Radio România Muzical poate fi ascultat la București pe frecvența 104.8 FM, regional pe frecvența Coștila 97.6 FM, iar din 22 martie 2023, pe frecvența locală 95.4 FM la Iași. De asemenea, emisia postului este disponibilă pe site-ul www.romania-muzical.ro, care găzduiește o amplă arhivă de emisiuni, materiale de actualitate, precum și un domeniu dedicat compozitorilor și interpreților români.
Parteneri: Wink, Compania de Transport Public Iași, Primăria Iași, Palas Mall Iași
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio Iași, Rador, TVR, Agerpres, Adevărul, Dilema veche, revista Cariere, Observator cultural, Zeppelin, spotmedia.ro, news.ro, liternet.ro.