Deschiderea Stagiunii 2018-2019 la „Scala” din Milano – în transmisiune directă

Puțină informație, ceva tensiune și un sâmbure de scandal, trebuie să fie în preajma datei de 7 decembrie când Teatro alla Scala din Milano își înnoiește stagiunea.

Așa a fost mereu, și tot așa este și acum, cu 3 zile înaintea Deschiderii Stagiunii 2018-2019; numai că, de data aceasta, "scandalul" este iscat de un ...primar: Giosue Berbenni - primarul unei comune din provincia Bergamo ( Cenate Sotto ) - care i-a trimis deja lui Alexander Pereira ( Sovrintendere al "Scalei" din 2014 ) o scrisoare, în care își exprimă indignarea cu privire la noua concepție regizorală în care opera lui Verdi, Attila, va fi reprezentată peste 3 zile.

"În cursul unei scene situată de regizorul Davide Livermore într-un bordel, o femeie pune mâna pe statuia Fecioarei Maria și dă cu ea de pământ - nu există blasfemie mai mare ca acest gest" - se pare că a acuzat Giosue Berbenni în scrisoarea lui, punctând: " De Sant' Ambrogio, Scala nu merită așa ceva și, cu atât mai puțin, Verdi". Până în acest moment, primarul din Cenate Sotto nu a primit însă nici un răspuns. Cu toate că este un organist și profesor de drept, extrem de apreciat în provincia în Bergamo, o personalitate...

"Attila" a revenit pe afișele scaligere pentru că...

...Riccardo Chailly - în calitatea sa de Director Muzical, are în plan să repună pe afișele "Scalei" toată seria de partituri din prima etapă verdiană de creație; proiect - început cu Giovanna D'Arco ( cu care s-a inaugurat Stagiunea 2015-2016 ) care va continua cu prima versiune a operei Macbeth - și care are, poate, o legătură nostalgică chiar cu debutul maestrului la "Scala", din 1978, când a dirijat opera I Masnadieri...

În orice caz, ultimul Attila se cântase la "Scala" în Stagiunea 2010-2011. Cu: Michele Pertusi - în rolul titular, soprana venezueliană Lucrecia Garcia - Odabella, Fabio Sartori - Foresto și marele Leo Nucci - Ezio,sub conducerea muzicală a maestrului Nicola Luisotti; deci, nu trecuse multă vreme de atunci. Acum în schimb, opera lui Verdi revine cu "Vocile zilei":

Ildar Abdrazakov ( 42 de ani, Attila ) - cea mai bună voce de bas din Rusia contemporană și un adevărat "cap de afiș" în ultimul deceniu, mai ales ca interpret al celebrului rege hun - personaj pe care l-a întruchipat cu un succes fabulos în urmă cu aproape 10 ani, și pe celebra scenă a Teatrului "Metropolitan" din New York; Abdrazakov, aflat pentru a III-a oară în distribuția unui spectacol de deschidere de stagiune scaligeră: după Ifigenia în Aulida (din 2002 ) și Moise si Faraonul ( din 2003 ) - ambele sub bagheta lui Riccardo Muti- și, la cel de-al 13-lea rol pe scena "Scalei", de la debutul său din opera belliniană La Sonnambula, datat 2001 ( tocmai câștigase Concursul "Callas" ).

Fabio Sartori ( Foresto )- un tenor verdian prin excelență, foarte apreciat la "Scala" atât de administrație cât și de loggioniști, același care a interpretat rolul prizonierului roman Foresto, și în precedenta producție de Attila; printre rolurile pe care Sartori le-a interpretat de la debutul lui din 1997 la "Scala", aflându-se: Malcolm ( Macbeth dirijat de Muti ), Rodolfo ( Boema lui Dudamel din 2008 ) Gabriele Adorno ( Simon Boccanegra - dirijată de Barenboim în 2010 ), Radames ( Aida din 2013 cu Dudamel la pupitru ).

George Petean ( 43 de ani, generalul Ezio ) - în debut absolut la "Scala" și în onoranta situație de a face parte din distribuția unui spectacol "de Sant' Ambrogio". Petean, după 8 stagiuni ca membru al prestigiosului Ansamblu de soliști ai Operei de Stat din Hamburg și, în ultimii ani, o permanentă prezență în distribuțiile de "primă linie" a celor mai importante teatre lirice europene - dintre care le amintesc doar pe cele de la Staatsoper din Munchen cu: Bal mascat - în 2016 ( alături de Anja Harteros și Piotr Beczala ) și Andrea Chenier - din stagiunea trecută ( cu Jonas Kaufmann - în rolul titular ) - debutând așadar la Teatro alla Scala din Milano, cu un rol în care a cunoscut deja succesul.

Saioa Hernandez ( 39 de ani, Odabella ) - în dublu debut: scaliger și în rol. Soprană născută la Madrid, "școlită" de Renata Scotto și Montserrat Caballe, foarte cunoscută și apreciată în Italia - unde activează de peste un deceniu și unde a cântat de-a lungului timpului în opere ca: Norma, Piratul, Guillaume Tell, iar de curând, La Gioconda și Tosca.

Ce interpret ne va încânta din această distribuție? Cine ne va surprinde și cine ne va dezamăgi?

Ce anume va antrena de data aceasta pe traiectoria verbului critic, comentariile invitatului meu - mereu același pasionat de operă și voci - dr. Stephan Poen? Sau, ce va reuși poate să transforme comentariul său în elogii? Vom afla cu toții, vineri, cu începere de la ora 19.00...

( În fotografie, Ildar Abdrazakov și Saioa Hernandez ) 

Luminița Arvunescu