EVENIMENTE

Constantin Noica: "Mi se pare că oricine și mai ales un gânditor, trebuie să sfârșească în forță. Și forța gândului este formă" (1981)

Constantin Noica (1909-1987). Foto: Arhiva S.R.R.

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești - d. 4 decembrie 1987, Păltiniș) - filozof, poet, eseist, publicist și scriitor român, membru post-mortem al Academiei Române. În perioada 1949-1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, iar în 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii doisprezece ani din viață i-a petrecut la Păltiniș.

În anii '30-'40, la microfonul "Universității Radio", în cicluri dintre care enumerăm: "Evoluția gândirii", "Prefețe devenite cărți fundamentale", "Ipostaze intelectuale omenești" ș.a., Constantin Noica a susținut conferințe, adresându-se unui public larg, dar instruit. Arhiva Radio conservă 21 de emisiuni, dintre care amintim: "Știința lui Descartes" (1936), "Încotro merge cugetul contemporan" (1937), "Tema Învierii în literatură și filozofie", ”Foloasele sufletești ale vacanței” (1938), ”Spiritul feminin, factor de progres” (1938), ”Omul contemporan și viitorul” (1938), "Despre omul cu noroc" (1940), "Ce este umanismul" (1940), "Ardealul în spiritualitatea românească" (1940), <<"Discursul asupra metodei" de Descartes">> (1942), "Gândirea filozofică" (1943).

În februarie 1981, Constantin Noica a fost invitat în emisiunea "Scriitori la microfon", care a fost difuzată două săptămâni mai târziu, în 26 februarie 1981.

În debutul emisiunii, realizatoarea Lucia Negoiță-Chirilă îl întreabă pe filozof: "Ce lucrați acum?" - întrebare frecventă în emisiunile din acest ciclu radiofonic.

Vă invităm să ascultați răspunsul-mărturie al lui Constantin Noica:

Transcriem mai jos, fragmentul sonor:

"Vă mulțumesc că puneți întrebarea la prezent și nu la trecut. La 71 de ani mă consider încă un om tânăr și-mi fac iluzia că ceea ce este mai bun se află înaintea și nu în urma mea. Am încheiat un fel de tratat de ontologie, care s-ar putea să apară anul acesta la Editura Științifică. În prelungirea lui și în spiritul lui încerc o logică. Mi se pare că oricine și mai ales un gânditor, trebuie să sfârșească în forță. Și forța gândului este formă. Trebuie să ajungi la o logică, așa cum un sportiv trebuie să ajungă a fi în formă – o expresie admirabilă din punct de vedere filozofic. Forma este plinătatea materiei și întruchiparea ultimă a unei vieți. Vreau, deci, să-mi obțin formă, să intru în formă și să ofer această formă așa cum îți dai sufletul, îți oferi sufletul, la capătul unei vieți care a vrut să spună ceva celorlalți, iar prin ceilalți – iertați-mă ascultători, înțeleg nu numai ființa dumneavoastră ci și ființa celor ce nu s-au născut încă."

Din Fonoteca de Aur am ales eseul Brâncuși a sculptat infinitive lungi [1973]. Înregistrarea-document comunicată de redactorul Violeta Miron, a fost difuzată în premieră în 18 februarie 1985 în programele REPS (Redacția Emisiunilor pentru Străinătate) și este disponibilă aici.