La 50 de zile după Paşti, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, a Cincizecimii sau a Rusaliilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte începutul lucrării în lume a Duhului Sfânt, prin împărţirea şi împărtăşirea Harului dumnezeiesc peste Apostoli şi, de la ei, prin ierarhi şi preoţi, asupra întregului popor binecredincios creştin. Tot în această zi, la "Muzici tradiţionale", vom fi împreună pentru a descoperi muzica, dansul şi magia din Ritualul Căluşului, care se mai practică, încă, de Rusalii, în multe sate din Câmpia Dunării, prin Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş, Teleorman şi Ilfov.

Consemnat prima dată în secolul al XVI-lea, într-o cronică ungară privind Transilvania, descris apoi ştiinţific de Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, jocul căluşarilor a suscitat interesul cercetătorilor, mai întâi în perioada interbelică a secolului al XX-lea, apoi începând cu anii '50 şi până în contemporaneitate. Pentru vechimea, unicitatea, originalitatea şi vivacitatea sa, Ritualul Căluşului a fost proclamat de UNESCO drept "Capodoperă a patrimoniului cultural al umanităţii", în anul 2005. Însă drumul de la Ritualul Căluşului, de prin satele munteneşti şi olteneşti şi până la Căluşul ca spectacol coregrafic, montat pe scenă, este lung, întortocheat şi nu întotdeauna în acord cu realităţile tradiţiei folclorice. Melodiile de joc din Căluş ne vor purta din praful uliţelor până pe scenele lumii, prin mijlocirea lăutarilor săteşti sau a orchestrelor "de muzică populară", nelipsite, odinioară, din peisajul muzical românesc. Unul dintre momentele importante, anterioare Căluşului, se petrece în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, atunci când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Sâmbăta morţilor sau Moşii de vară. Cu acest prilej sunt pomeniţi şi cinstiţi toţi cei trecuţi la cele veşnice, rude mai apropiate sau mai îndepărtate, moşi şi strămoşi, părinţi, soţi, fraţi, fii sau fiice. În această zi bisericile se umplu cu prinoase aduse spre pomenirea celor adormiţi întru dreapta credinţă, mormintele din cimitire sunt curăţate şi împodobite din timp, iar lumânările ard în toată perioada în care se desfăşoară ceremonialul de pomenire. Deseori, la morminte, femeile îşi aduc aminte de cei duşi în "lumea cea fără de dor" şi... bocesc. În acest context, în prima parte a emisiunii ne vom reculege, ascultând trei bocete din Oltenia subcarpatică (Gorj şi Mehedinţi), practicate la Moşii de vară, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor.

Ritualul Căluşului îndeplineşte, prin satele din sudul României, o întreită menire: să-i protejeze pe oameni de spiritele malefice considerate periculoase în perioada Rusaliilor, să asigure fertilitatea şi fecunditatea pentru anul respectiv şi, nu în ultimul rând, să confere grupului de căluşari acea forţă tămăduitoare pentru vindecarea celor care au fost "luaţi din Căluş", adică cei care s-au îmbolnăvit subit, deoarece au încălcat anumite interdicţii din perioada Rusaliilor, în special acelea care au legătură cu muncile câmpului. Se consideră că, dincolo de aspectele hipnotice ale formulelor melodico-ritmice repetitive, vindecările miraculoase, determinate prin dans şi muzică, sunt menite să restabilească ordinea din planul mitic dar şi să confere coerenţă şi eficienţă simbolică în cadrul sistemului complex de cutume şi semnificaţii care structurează viaţa socială tradiţională a satului românesc. Numele date dansurilor din Căluş diferă de la o comunitate la alta şi de la o zonă la alta, însă ele exprimă relaţionarea strictă dintre figurile coregrafice şi "boli" şi au capacitatea să inducă transa şi să faciliteze transferul energetic dintre căluşari şi persoana bolnavă. Veţi descoperi toate aceste calităţi menţionate în patru melodii cu titluri generice, precum "Calul", "Floricica din Căluş", "Murguleţul" şi "Căluşul", originare din Oltenia de sud, din Gorj, din Vlaşca şi din Ilfov. Încadrabile ca brâuri, hore şi sârbe, din punct de vedere muzical-coregrafic, aceste jocuri sunt întregite cu strigături şi comenzi: "Dă-i bătaie!" "Hai la stânga!", "Hai la dreapta!", "Una-două", "Înc-o dată", "Ţine-o-aşa" etc.

Fiind conceput şi ca o formă de comunicare între lumea terestră, reprezentată de comunităţile sociale, şi cea "de dincolo", întruchipată de fiinţe feminine denumite "iele", Căluşul este mediat de ceata bărbătească structurată în număr impar, după principii stricte de organizare. Conducătorul grupului este numit "vătaf"; el îi învaţă pe căluşari dansul ritual, exercitând asupra lor o autoritate supremă. Celălalt personaj de primă importanţă în organizarea cetei de căluşari îl reprezintă "mutul", învestit cu puteri sporite, dar binecunoscut mai ales pentru interdicţia de a vorbi în timpul ritualului. Stegarul, ajutorul de vătaf, ceilalţi căluşari şi nelipsiţii muzicanţi completează ceata. Mai trebuie să amintim că structura Căluşului este secvenţială, conţinând trei momente importante: "ridicarea" sau "legarea" steagului (sau a Căluşului), "jucarea" Căluşului, pe uliţe şi în curţile sătenilor şi "îngroparea steagului" sau "spargerea Căluşului", la final. Toate aceste secvenţe sunt permanent însoţite de muzică, fie că este vorba de jocul propriu-zis, fie de momentele în care ceata se deplasează dintr-un loc în altul.

Vă invit, aşadar, în data de 31 mai 2015, în Duminica Rusaliilor, de la ora 19.00, în cadrul emisiunii "Muzici tradiţionale", să depănăm câteva crâmpeie din povestea Căluşului, încercând să recompunem atmosfera acestui ritual ancestral din sudul României, cu funcţiile, semnificaţiile, obiceiurile, dansurile şi, bineînţeles, cu muzica lui.