Artiști români, ambasadori ai culturii noastre - concerte și recitaluri oferite în exclusivitate prin rețeaua Uniunii Europene de Radio

Românii de pretutindeni sărbătoresc în data de 1 Decembrie Ziua Națională a României, unul dintre momentele importante din istoria noastră. În acest context, această zi este marcată an de an prin slujbe speciale "Te Deum", prin ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor, prin parade militare, serbări, dar și prin muzică.

Radio România Muzical, de luni până vineri, între 27 noiembrie și 1 decembrie 2023, participă la această mare sărbătoare și prin intermediul emisiunii Scena europeană. Pe parcursul celor cinci ediții, vă veți întâlni sau reîntâlni cu câțiva artiști români, considerați adevărați ambasadori ai culturii noastre. Datorită performanțelor lor, aceștia au devenit nume de referință și în țările în care s-au stabilit sau în care colaborează. Totodată, concertele și recitalurile susținute de ei la săli binecunoscute din Marea Britanie, Elveția, Germania, Irlanda, Spania și Republica Moldova au intrat în atenția Uniunii Europene de Radio și, implicit, în atenția tuturor radiodifuziunilor din lume. Din această ofertă pusă la dispoziție de Uniunea Europeană de Radio, am selectat câteva evenimente pe care vi le oferim și dumneavoastră în exclusivitate.

Astfel, veți avea ocazia de a o asculta pe pianista Silvia Cernea, recunoscută ca una dintre valoroasele muziciene dedicate muzicii de cameră. Din 2019, Silvia Cernea s-a remarcat alături de pianista iraniană Nazanin Yalda, cu care alcătuiește duo-ul Xilema. În 2022, în această formulă, Silvia Cernea, a obținut Premiul al II-lea la competiția "Classical Generation".

Va fi prezent și binecunoscutul cvartet de coarde Belcea, considerat unul dintre cele mai bune ansambluri de coarde europene (fondat de violonista Corina Belcea). În cei peste 25 de ani de carieră, s-a remarcat prin obținerea unor importante premii la diverse concursuri internaționale, prin recitalurile susținute în întreaga lume, dar și prin realizarea unei discografii interesante, distinsă cu premiile Gramophone și Echo Klassik.

Recunoscut pe plan mondial drept unul dintre cei mai importanți artiști ai generației sale, deținător al unui Premiu Grammy, Cristian Măcelaru, dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Germane din Köln, director artistic al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului Internațional "George Enescu", la inițiativa Radio România Muzical, a fost distins cu Premiul de excelență al Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, pentru performanță la nivel mondial și promovarea muzicii românești în lume. De asemenea, a primit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzica" și premiul "Ambasadorii României" la prima ediție a Galei Radio România, care a marcat cei 95 de ani de existență a acestei instituții media.

Baritonul germano-român Konstantin Krimmel este unul dintre cei mai buni muzicieni ai momentului și deținător al unor importante premii dedicate în special liedului. Din 2019, este invitat la numeroase festivaluri și pe marile scene ale lumii. În perioada 2021-2023, a fost inclus în proiectul "BBC New Generation Artists", ceea ce a însemnat și susținerea unor recitaluri la celebra Wigmore Hall din Londra. Radio România Muzical a transmis în direct evenimentul londonez desfășurat în data de 6 februarie 2023.

În cadrul festivalului de lied dedicat marii soprane Victoria de los Ángeles, a evoluat și pianista Teodora Oprișor, o artistă orginară din România, care s-a perfecționat în Germania și apoi în Marea Britanie, unde a urmat studiile de masterat în muzică de cameră și de lied. A devenit pianista oficială a corului "Orfeón Donistiarra" și profesoară de lied la Academia de Muzică "Franz Liszt" din Weimar. În 2017, a obținut câteva distincții împreună cu baritonul Michael Rakotoarivony la competiția "Suzana Szörenyi" de la București, iar în 2020, cu baritonul Michael Arivony, a câștigat diverse premii la concursuri internaționale de lied și a realizat un CD cu lucrări de Maurice Ravel și Francis Poulenc.

Silvia Simionescu este recunoscută internațional pentru pasiunea sa pentru arta sunetelor și mai ales pentru muzicalitatea interpretărilor sale. După studiile din România, s-a perfecționat la Academia de Muzică din Elveția, la clasele de vioară și violă cu Yehudi Menuhin, Alberto Lysy și Johannes Eskaer. Laureată a mai multe competiții internaționale, a evoluat ca solistă atât în România dar și în alte țări europene, americane și asiatice. Din 2009, este membră a cvartetului de coarde "Gringolts", la violă.

De la formarea sa la București, în 1995, cvartetul de coarde ConTempo (alcătuit din violoniștii Bogdan Sofei și Ingrid Nicola, violistul Andrei Banciu și violoncelistul Adrian Mantu) și-a creat un loc unic în viața muzicală irlandeză. A susținut peste 1.800 de concerte în întreaga lume, în 46 de țări, prin intermediul cărora a avut ocazia de a întâlni diverse personalități, printre care s-au numărat și vedete de la Hollywood și câștigători ai Premiului Nobel.

În 2023, spre bucuria noastră, la cea de-a 72-a ediție a prestigiosului Concurs internațional ARD organizat de Radiodifuziunea Bavareză din Munchen, printre câștigători s-a numărat violistul Ionel Ungureanu, născut în Germania, dar de origine română. El a obținut Premiul al III-lea și Premiul special pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Categoria Violă. Tănărul artist s-a remarcat și ca membru în diverse formații clasice și de jazz, iar recent a fost numit prim-violist al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Leipzig. De asemenea, el este preocupat și de compoziție, mai ales de cea în care poate prelucra muzica tradițională românească.

Violonist de origine română stabilit în Germania, Ștefan Tarara este unul dintre talentații tineri muzicieni europeni, care a impresionat prin siguranța interpretărilor sale și prin tehnica de înalt nivel. Este laureat al unor competiții prestigioase, printre care se numără și Concursul Internațional "George Enescu". Din 2012, este concertmaestru al "Hulencourt Soloist Chamber Orchestra", iar din 2014, a devenit asistentul prof. Zakhar Bron la Interlaken în Elveția.

Violoncelist, dirijor, manager, profesor și impresar, Cristian Florea este recunoscut drept unul dintre valoroșii muzicieni români de talie internațională. După studiile din România, de la Sibiu și București, s-a perfecționat în Germania. Din 1986, tot în Germania, s-a remarcat și ca dirijor la pupitrul orchestrei de cameră ce-i poartă numele, apoi, din 1989, în România, ca director general și dirijor al Filarmonicii de stat din Sibiu, în 1992 ca fondator al Orchestrei Simfonice Europene și tot de atunci până în prezent ca director și prim-dirijor al Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova. De altfel, pentru numeroasele proiecte realizate împreună cu Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova și pentru promovarea acesteia, dirijorului Cristian Florea i s-a decernat Premiul Ministerului Culturii "G.Musicescu" și i s-a conferit titlul onorific de "Maestru în Artă" al Republicii Moldova. Familia sa mai este reprezentată și de tânăra violonistă Maria Montserrat Florea, cu studii în Spania, Marea Britanie, Austria și Elveția, membră a Trio-ului "Da Vinci". Între anii 2020-2021, a fost invitată ca solistă a Orchestrei Simfonice din Barcelona și la Festivalul Internațional "George Enescu". Din Republica Moldova s-a remarcat un alt violonist, Dan-Iulian Druțac, cel care din 2011 a obținut diverse distincții la concursurile desfășurate în Republica Moldova și în alte țări europene. De asemenea, este membru fondator al ansamblului "Moldo Crescendo" și membru al Cvartetului "Fitzroy". Stabilită în Elveția, violonista Alexandra Conunova, este un alt nume important din Republica Moldova. De-a lungul carierei, a obținut numeroase distincții la Concursurile Internaționale "George Enescu", "Tibor Varga", "Ion Voicu" și "Joseph Joachim". A colaborat cu prestigioase ansambluri, printre care s-au numărat și cele din România.

Așadar, la Radio România Muzical, pe parcursul celor cinci ediții ale emisiunii Scena europeană, de luni până vineri (27 noiembrie - 1 decembrie 2023), între orele 21.00-23.30, vă așteaptă un "maraton" al unor artiști români, considerați adevărați ambasadori ai culturii noastre. Concertele și recitalurile oferite în exclusivitate prin rețeaua Uniunii Europene de Radio sunt prezentate de Ioana Țintea, Alexandra Scumpu-Baciu și Laura Ana Mânzat.


Octavia Galescu