Nu de puține ori, compozitorul Jean Sibelius a fost criticat de contemporanii săi pentru că a avut o predilecție pentru piesele miniaturale, în special dedicate pianului și viorii, în loc să se concentreze mai mult pe compunerea lucrărilor orchestrale de dimensiuni mari. Însă muzicianul finlandez nu a părut deranjat deloc de aceste critici, el scriind la un moment dat în jurnalul său: "Un compozitor trebuie să combine lucrările mărețe cu cele mici. Simfonii cu simple cântece". Se spune că lui Sibelius îi făcea mereu plăcere să se așeze la pian și să improvizeze sau să vină cu idei muzicale noi. De asemenea, el avea o măiestrie pianistică formidabilă, fermecând publicul cu piesele sale, chiar dacă nu se considera un pianist profesionist. În total, compozitorul a scris peste 150 de lucrări pentru pian, dintre care 115 au fost publicate cu număr de opus, iar 35 au rămas necunoscute publicului larg. Cantitatea acestor piese este impresionantă, dar la fel este și calitatea compozițiilor care au fost întotdeauna iubite de pianiști, chiar dacă au fost criticate în trecut de unii muzicologi. Au existat mulți pianiști care au găsit provocatoare muzica lui Sibelius, aceasta având originalitate, lirism și o scriitură deosebit de interesantă, perfect adecvată claviaturii. De exemplu, Glen Gould, un admirator al compozitorului amintit, spunea: "Sibelius nu a scris niciodată împotriva pianului. În muzica sa, totul se potrivește, totul cântă, compozitorul reușind să aducă o contribuție semnificativă repertoriului pentru pian mult prea limitat al romantismului târziu.". Iar pianistul finlandez, Eero Heinonen, scria că "există, cu siguranță, dificultăți tehnice în muzica pentru pian a lui Sibelius, dar în general textura pianului este melodioasă, plină de culoare și inventivă". Frumusețea pieselor și complexitatea lor armonică l-au atras și pe celebrul pianist norvegian Leif Ove Andsnes, care a inclus pe albumul său din 2017 o selecție din cele 150 de creații miniaturale compuse de Sibelius.

Dintre acestea, am remarcat piesele lirice "Kyllikki" op. 41 compuse în anul 1904. Prima parte începe cu o introducere lentă într-o atmosferă apăsătoare care precede tema principală, năvalnică, plină de patos și texturi sonore stufoase. Octavele progresive și acordurile masive capătă consistență și amplitudine în interpretarea lui Leif Ove Andsnes, care schimbă apoi brusc tușeul și stilul de abordare în Andantino, partea secundă lentă, cu un pronunțat caracter nostalgic. Mișcarea finală, Commodo, are dimensiuni semnificativ reduse și un spirit ludic, jovial, în ritm de polkă.

Tot din creația compozitorului finlandez, Andsnes a inclus pe albumul său Rondino op. 68 nr. 2, o piesă dansantă cu armonii stranii, construită pe alternarea tensiunilor cromatice și a consonanțelor. În contrast, pianistul crează o lume sonoră diferită în piesa Elegiaco op. 76, o melodie tristă acompaniată de acorduri arpegiate.

În cele cinci Schițe op. 114, ultima creație pentru pian solo scrisă de Jean Sibelius, compozitorul reușește să aducă noi dimensiuni scriiturii pianului, imprimându-i sonorități ce par orchestrale. Intitulate "Peisaj", "Tablou de iarnă", "Iazul", "Cântecul pădurilor" și "Primăvara", piesele au un accentuat caracter descriptiv și o organizare armonică tono-modală, specifice stilului din perioada târzie de creație a lui Sibelius.

Interpretând muzica pentru pian a acestui compozitor, Leif Ove Andsnes ne poartă într-un univers sonor fascinant, creând uneori o atmosferă de muzică ambientală. Tușeul său delicat se potrivește de minune cu lirismul și cu bogăția sonoră ce caracterizează muzica lui Sibelius, pianistul demonstrându-ne, din nou, că este unul dintre cei mai rafinați interpreți ai creației romantismului târziu.

Albumul Sibelius cu Leif Ove Andsnes este inclus în proiectul Discurile anului 2018, la Radio România Muzical şi va fi difuzat în 1 şi 2 martie la CD Review, în cadrul emisiunii Arpeggio, de la ora 11,30.