Violonistul Ion Voicu - 20 de ani de la trecerea în eternitate
Născut pe 8 octombrie 1923 la Bucuresti, într-o familie de muzicieni, marele violonist Ion Voicu s-a stins din viață într-o zi de 24 februarie, în urmă cu 20 de ani.
La vârsta de 4-5 ani, așa cum a povestit mai târziu, Ion Voicu își dorea să primească o vioară, lucru care s-a și întâmplat. În prima zi în care a avut instrumentul în mână, copilul reprodusese deja toate melodiile pe care le cunoștea, iar mama lui, impresionată, și-a dat seama de talentul lui. La 14 ani, Ion Voicu a dar examen la Academia de Muzică, unde a intrat direct în anul 5. A absolvit în 3 ani, în 1940, cursurile pentru cei 7 ani.
Primul angajament al lui Ion Voicu a fost cel de violonist în Orchestra Radio. Dirijorul Willem Mengelberg, aflat la conducerea ansamblului, nu a fost la început mulțumit de el, pentru că acesta, cunoscând deja partitura pe care ansamblul o repeta, părea plictisit. Apoi Mengelberg a realizat care era ”problema” și a afirmat: "Acum ințeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică."
Ion Voicu a devenit solistul Orchestrei Radio și i-a atras atenția lui George Enescu, acesta oferindu-i câteva lecții în casa lui de la Sinaia. Iar în 1946, violonistul a triumfat la concursul organizat la București de Yehudi Menuhin.
De-a lungul celor cinci decenii ale frumoasei sale cariere, Ion Voicu a susținut sute de concerte pe diferite meridiane - la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokio, Berlin, iar înregistrările sale l-au făcut cunoscut în întreaga lume.
Timp de un deceniu, între 1972 și 1982, Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii "George Enescu", perioadă în care instituția a colaborat cu mari soliști și dirijori ai lumii: Sergiu Celibidache, Yehudi Menuhin, Hepzibah Menuhin, Arthur Rubinstein.
Marcăm în 24 februarie două decenii de când Ion Voicu a părăsit această lume, în cadrul rubricii Interpretul zilei la Radio România Muzical, de la ora 10.00, în cadrul emisiunii Arpeggio.