Vremea divelor de operă cu aură sacră a apus demult iar cea a monştrilor sacri pare să fie, şi ea, de domeniul trecutului… Şi totuşi, chiar dacă imaginea starului muzical de astăzi se prezintă mai degrabă ca fiind una casual, continuă să ne lumineze şi câteva, nu multe, adevărate legende; legende prin anvergura titanică a demersului lor artistic dar şi prin latura umanistă a acestuia; la care se adaugă un dram de nonconformism, de nebunie.

Gidon Kremer împlineşte pe 27 februarie 70 de ani şi, dacă nu aş şti veştile despre sănătatea precară care au însoţit concertul său din cea mai recentă ediţie a Fetivalului "Radiro", aş fi tresărit gata să contrazic realitatea acestei vârste: pentru că Gidon Kremer nu e, în spirit, cu nimic mai prejos colegilor săi din Kremerata Baltica, ansamblu pe care l-a fondat. Pentru că nu poţi fi decât tânăr ca să ai entuziasmul de a promova cu atâta hotărâre autori moderni precum Enescu, Piazzolla, Şostakovici, Béla Bartók, Philip Glass, Alfred Schnittke, Mieczysław Weinberg sau John Adams. Şi ca să laşi, de asemenea, versiuni de referinţă pentru pagini ale repertoriului consacrat al viorii (îmi vine în minte doar o senzaţională integrală a Sonatelor de Ysaÿe).

"Unul dintre dirijorii mei preferaţi, Nikolaus Harnoncourt, ne îndeamnă să nu căutăm perfecţiunea, pentru că perfecţiunea se află în conflict cu frumuseţea. Cred că rolul meu este acela de a oferi ceva din această frumuseţe. Nu lucruri comune. Nu ceva ce este mereu perfect. Cunosc atât de mulţi colegi care oferă interpretări extraordinare din punct de vedere tehnic. Deseori însă, în spatele acestei tehnici este un mesaj sărac sau niciunul." - sunt cuvintele lui Gidon Kremer, un muzician ce caută permanent esenţa, spiritul fiecărei lucrări pe care o abordează. Nu avea cum să nu fie "Interpretul zilei" la "Arpeggio", luni, 27 februarie 2017, în chiar ziua când îşi sărbătoreşte ziua de naştere.