VIDEO. Ansamblul I Fagiolini - albumul 'Amuse Bouche': Music box, 18 iulie


Vă propun un album lansat de casa Decca pe 1 aprilie 2016, inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2016. Este vorba despre discul Amuse bouche, înregistrat de ansamblul I Fagiolini, cuprinzând delicii corale franceze, așa cum scrie și pe coperta discului.

Cred că este un album potrivit pentru a fi ascultat în preajma zilei de 14 iulie, Ziua națională a Franței, pentru că găsim aici atât de multe aspecte cu care involuntar asociem Franța – gastronomia și muzica, reunite într-un mod ingenios pe un disc cu lucrări de secol XX semnate de compozitori francezi destul de rar abordați altfel. Cei care cântă sunt însă britanici – I Fagiolini este, în ciuda numelui, un ansamblu înființat în urmă cu 30 ani la Oxford, iar Robert Hollingworth, dirijorul corului, împlinește în 2016 50 ani – deci un dublu prilej de aniversare. I Fagiolini este un ansamblu specializat în interpretarea muzicii vechi, iar discurile lor anterioare au primit mai multe importante distincții. De aceea, poate părea surprinzător că pentru un album aniversar, ei au ales repertoriul francez – însă dirijorul mărturisește că limba franceză este una dintre cele mai bune pentru a fi cântată.

Deci, muzică și gastronomie – pe disc, înregistrarea în premieră mondială a lucrării lui Jean Francaix, Odă gastronomiei.

Am preferat să păstrez concepția de pe disc, unde piesele corale sunt împletite cu Gnossiene de Erik Satie. Vă invit să vedeți și materialul video de prezentare a discului, pe care apar, surpriză, fiul și fiica lui Jean Francaix, mie mi s-a părut un document interesant.

Amuse bouche – în limba franceză, un aperitiv – încă din titlul discului, sugestia gastronomică este evidentă. Și concepția ansamblului I Fagiolini care și-a dorit să creeze un adevărat festin sonor: felul principal este lucrarea pentru 12 voci scrisă în 1952 de Jean Yves Daniel Lesur: Le Cantique des cantiques – Cântarea cântărilor, transformată într-un dialog mistic între Hristos și biserică.

Desertul de pe acest album cu inspirație culinară este o adaptare pentru cor și pian a minunatei părți a doua din Concertul în Sol de Maurice Ravel, în original pentru pian și orchestră. Pianista este Anna Markland, care în 1982 devenea câștigătoarea concursului BBC Young Musician of the Year; ulterior ea a devenit și membră a Corului I Fagiolini la partida sopranelor.

Da, o delicatesă această transcripție realizată de Roderick Williams pentru partea a doua din Concertul în Sol, urmată de Gnossiene nr.6 de Erik Satie, cu aceeași Anna Markland.

Cristina Comandașu