Gustav Mahler - compozitorul despre care Thomas Mann spunea că este 'omul care, după câte cred eu, întruchipează voința artistică cea mai serioasă și mai sfântă a timpului nostru". Gustav Mahler - compozitorul despre care George Bălan scria în 1964 în monografia pe care i-a dedicat-o că este conștient că "numele lui Gustav Mahler este cunoscut mai tuturor dar rareori se întâmplă ca rostirea acestuia să întâmpine altceva decât indiferență". Și, în fine, Gustav Mahler, unul dintre compozitorii cei mai des abordați în prezent de către orchestrele din întreaga lume.

Primii pași

Orice poveste are și un început - iată-ne în 7 iulie 1860 pe teritoriul Boemiei - acolo unde s-a născut Gustav Mahler, primul fiu supraviețuitor dintr-o familie numeroasă de origine umilă - tatăl avea o mică afacere de distilerie. Un vecin a remarcat talentul muzical al micului Mahler care cânta la pian de la 5 ani și l-a îndemnat pe tată să-l trimită pe băiat la studii la Viena - din 1875 Gustav Mahler devine elev al Conservatorului din Viena. Este în perioada în care scrie și prima sa lucrare care s-a păstrat până astăzi - unica parte dintr-un cvartet cu pian în la minor, rămas neterminat, datat 1876.

Simfonia I

Gustav Mahler nu a fost un compozitor care a scris mult, iar catalogul genurilor abordate este mai curând monocrom: simfonii și lieduri cu orchestră în special. Este cunoscut, ca și Bruckner, pentru dimensiunile mari ale lucrărilor sale simfonice. Și este apreciat pentru modul cum a știut să surprindă în muzica sa expresia unei epoci, tumultul, deznădejdea, lumina - la debutul unui frământat veac XX.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale rămâne Simfonia I Titanul, a cărei primă audiție a dirijat-o însuși Mahler la Budapesta în 1889 - fără un răsunător succes însă.

Cornul fermecat al băiatului

Muzicologii obișnuiesc să împartă viața creatoare a lui Gustav Mahler în trei perioade - în prima, cuprinsă între anii 1880 și 1901, Mahler a scris primele 4 simfonii și liedurile din ciclul Cornul fermecat al băiatului, printre altele. De altfel, muzica programatică și influența liedului cu orchestră asupra simfoniilor, legătura lor tematică, au fost deseori puse în lumină. Cornul fermecat al băiatului este o colecție de poezii populare culese la începutul secolului al XIX-lea, pe versurile cărora Mahler a scris celebrul său ciclu de lieduri publicat inițial în 1905.

Simfonia a IV-a

Gustav Mahler este compozitorul care într-un fel s-a bucurat de destinul lui Bach - uitat de contemporanii săi, redescoperit de urmași. După moartea lui Mahler, adică după anul 1911, a fost nevoie să treacă încă 40 ani pentru ca melomanii să-l redescopere pe unul dintre cei mai importanți compozitori din spațiul germanic, astăzi, unul dintre cei mai des prezenți pe afișele de concert. În 2010, când s-au împlinit 150 ani de la nașterea lui Mahler a fost o adevarată competiție între orchestre: toți vroiau să cânte Mahler. Și una dintre preferatele dintre simfoniile mahleriene este cea de a patra, în cadrul căreia regăsim un lied din ciclul Cornul fermecat al băiatului - Das Himmlische Leben - Viața paradisiacă, citat în partea a patra și interpretat tot cu o voce de soprană solistă. Este una dintre cele mai luminoase simfonii mahleriene, ultima dintre prima sa perioadă de creație.

Simfonia a VI-a

Anul 1901 are o semnificație aparte pentru viața și creația lui Gustav Mahler: muzicologii arată că a doua perioadă a creației mahleriene începe în anul 1901 și se încheie în anul 1907; în vara anului 1901, Mahler o cunoaște pe Alma Schindler, o tânără cu aproape 20 ani mai tânără decât el, o intelectuală care studia compoziția cu Alexander Zemlinski. Și tot în 1901, scrie trei dintre liedurile din ciclul Cântecele copiilor morți, ciclu care-și pune amprenta și pe simfoniile de la cincea la a șaptea, toate, însă, cu o partitură strict instrumentală.

Simfonia a VI-a de Gustav Mahler este considerată una dintre cele mai bine construite lucrări mahleriene, așa cum considerau Berg și Webern, de exemplu. Este o simfonie tragică, singura în care Eroul mahlerian renunță să mai lupte cu soarta și a cărui moarte este descrisă simbolic în monumentala parte a patra.

Cântecele copiilor morți

A doua perioadă de creație mahleriană este cuprinsă între anii 1901 - 1907; în viața lui Mahler, este vorba despre primii ani ai relației cu soția sa, Alma Mahler, anii când i s-au născut cele două fete; în 1907, cea mare, Maria Anna moare bolnavă de scarlatină. A fost o tragedie care a afectat profund familia Mahler: Alma se cufundă în depresie și își găsește consolarea alături de arhitectul Walter Gropius, iar Gustav face ședințe de psihoanaliză alături de Siegmund Freud, care este uimit de inteligența lui Mahler.

Premonitoriu, între anii 1901 și 1904, Gustav Mahler a compus un ciclu de 5 lieduri pentru voce și orchestră intitulat Cântecele copiilor morți pe versuri de Friedrich Ruckert, poet care scrisese aceste poezii pentru a plânge moartea a doi dintre copii săi, într-o epidemie de scarlatină. "Atunci când am compus acest ciclu, am încercat să mă pun în locul unui părinte căruia i-a murit copilul. Când într-adevăr s-a întâmplat asta, nu cred că aș mai fi putut să scriu aceste lieduri.", s-a confesat Mahler.

Simfonia a V-a

Chiar dacă Simfonia a V-a de Gustav Mahler este una pur instrumentală, recunoaștem în ea teme preluate din ciclul de lieduri Cântecele copiilor morți - de exemplu, tema celui de al doilea lied în Adagietto din Simfonia a V-a. Chiar dacă nu ne place în mod special Mahler, cred că totuși măcar acest Adagietto trebuie să-l fi ascultat măcar o dată; este una dintre cele mai emoționante muzici scrise vreodată, nu întâmplător deci preluată în coloana sonoră a unui film foarte cunoscut în anii șaptezeci ai secolului XX - Moarte la Veneția în regia lui Luchino Visconti.

Simfonia a V-a de Gustav Mahler a fost compusă între anii 1901 și 1902 - din aceeași perioadă în care Rahmaninov își compunea Concertul nr.2 pentru pian și orchestră, iar Enescu, Rapsodiile române. Cât de diferită este însă de acestea! Limbajul componistic al lui Mahler ajunsese la maturitate; Mahler însuși parcursese un drum lung de la a fi fiul unui modest manufacturier la acela de director al Operei din Viena și dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Viena.

Simfonia a V-a de Gustav Mahler vorbește despre viață sub toate aspectele ei - una dintre cele mai emoționante interpretări pe care am ascultat-o este semnată de Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, dirijor Gustavo Dudamel.

Simfonia a VIII-a

Gustav Mahler este autorul acelor simfonii monumentale de ale căror dimensiuni unii sunt încă speriați. Iată, de exemplu, Simfonia a VIII-a, de aproape o oră și jumătate, acea simfonie denumită a celor 1000 - pentru că, se presupune că la modul ideal, atâția muzicieni ar trebui să cânte pe scenă. Compusă în 1906, interpretată în premieră în 1910, cu Mahler la pupitru; considerată de unii muzicologi drept ultima dintre lucrările celei de a doua perioade componistice, de alții, drept prima dintre a treia perioadă componistică, în fine, unii spun că se situează între cele două perioade. Este o lucrare care aduce un omagiu lui Bach și iubirii, ca și principiu universal de construcție a lumii. Partea I are la bază textul latin religios Veni creator spiritus, partea a doua, finalul din Faust de Goethe.

Cântecul pământului

Anul 1907 avea să fie unul greu pentru familia Mahler: în vara acelui an, Gustav, epuizat de relația tensionată pe care o avea cu subordonații la Opera din Viena, se duce la casa sa de vacanță de la Maiernigg; ambele fete se îmbolnăvesc de scarlatină, iar cea mare, favorita lui Mahler, nu supraviețuiește. Imediat după această cumplită pierdere, Mahler află că este grav bolnav de inimă și că, probabil, nu mai are prea mulți ani în față. În octombrie 1907, Mahler dirijează pentru ultima dată la Viena; din 1908, activitatea lui se va desfășura cu preponderență la Opera Metropolitan din New York.

Din 1907 începe și cea de a treia perioadă din creația lui Mahler - lucrările ce o reprezintă fiind Cântecul pământului și Simfoniile a IX-a și a X-a, aceasta din urmă rămasă neterminată.

Cântecul pământului este o lucrare hibrid - o simfonie gândită sub forma unui ciclu de 6 lieduri cu orchestră, scrisă pe versuri antice chineze traduse în limba germană, acces către o lume în care se cântă micile plăceri mundane ale vieții - cu viziunea unui om care știe că se apropie cu pași repezi de moarte.

...și Simfonia a X-a

Și ajungem în dreptul ultimei lucrări pe care ne-a lăsat-o Gustav Mahler: o schiță a Simfoniei a X-a, la care a lucrat în vara anului 1910. Doar partea I dintre cele 5 proiectate de Mahler a ajuns într-o formă care să poată fi interpretată pe scenă; Gustav Mahler avea să se stingă în 18 mai 1911 fără să mai fi apucat să lucreze această ultimă simfonie a sa.

Gustav Mahler nu mai este printre noi din 18 mai 1911, însă muzica sa, privită cu atâta circumspecție până la finalul anilor cincizeci din veacul XX, astăzi, apreciată la adevărata ei valoare, ne dezvăluie pe unul dintre cei mai interesanți și originali compozitori din spațiul finalului de secol al XIX-lea și începutului de secol XX.