Trei concerte-eveniment marchează trecerea în 2018 la Radio Romania Muzical
Ne-am obișnuit să trecem pragul unui An Nou în atmosfera festivă a unor evenimente deosebite: acasă, în piețele metropolelor lumii, în celebre săli de spectacole, în decoruri variate, în ambianțe speciale. Două transmisiuni directe - de la Berlin și, respectiv, de la Viena - punctează finalul lui 2017 în 31 decembrie, de la ora 18,25 și debutul lui 2018, după ora 12, în 1 ianuarie, iar ultimele zeci de minute înainte de intrarea în Noul An vi le propunem la Radio Romania Muzical sub semnul unui moment de referințâ al vieții noastre culturale, prin selecțiuni din concertul ce a marcat debutul Anului Centenarului Marii Uniri.
Tradiția celebrelor concerte de la Musikverein din Viena, susținute de Filarmonica din capitala Austriei sub bagheta unora dintre cei mai renumiți șefi de orchestra ai momentului a intrat de decenii și în programul celor de pe meridianele întregului glob, căci acest program constituie cel mai mediatizat eveniment de muzică clasică din lume, fiind transmis în direct de televiziunile și posturile de radio naționale din zeci de state, fiind redifuzat și editat pe CD-uri care imortalizează asemenea momente de sărbătoare artistică, însoțite și de numeroase conotații mondene. Cererea de bilete este atât de mare încât s-a ajuns la licitația acestora pe internet, începând cu vreo…360 de zile înaintea desfășurării celor 3 concerte, programate în 30 și 31 decembrie seara și în 1 ianuarie, înainte de prânz.
Istoria acestui tip de manifestare muzicală vieneză a adunat de acum multe volume: dacă 2017 a fost întâmpinat cu evidente preocupări pentru … inedit, prin apariția pe podium a lui Gustavo Dudamel (cel mai tânăr dirijor invitat în acest context, primul venit din Venezuela, etc) pentru 2018 Filarmonica din Viena a reluat șirul "consacraților" acestui afiș, aducându-l pentru a cincea oară pe RICCARDO MUTI la conducerea sa, marcând astfel și un sfert de veac de când maestrul italian a dirijat primul său "Neujahrkonzert" la Musikverein!
Dacă tradiția întâmpinării noului an în sunetele valsurilor sau polcilor atât de cunoscute, în ritmurile de galop sau marș ale reprezentanților dinastiei Strauss venite de la Viena este una bine consolidate pentru foarte mulți dintre ascultătorii Radio România, mai recentă este "incursiunea" pe care Radio România Muzical o prilejuiește pritenilor săi în atmosfera prestigioasă a Filarmonicii din Berlin, cu ocazia transmisiunii în direct cu "Silvesterkonzert" (în 31 decembrie fiind ultima dintre cele trei seri consecutive prin care celebra orchestră se pregătește pentru intrarea în noul an). Aceasta este ultima stagiune a Filarmonicii berlineze în care sir Simon Rattle este "titularul" podiumului său dirijoral iar programul ales pentru acest final de decembrie ilustrează o largă varietate stilistică, așa cum sir Simon și-a obișnuit publicul pe parcursul unui deceniu și jumătate de colaborare instituționalizată cu acest ansamblu. Pentru ascultătorii Radio România Muzical, este al treilea an când sunt invitați la evenimentul berlinez: am avut parte de o seară de muzică franceză, de o întâlnire cu universul componistic rus dar și britanic sau ceh, pe scenă a strălucit în pagini de largă popularitate violonista Anne Sophie Mutter, iar anul trecut tânărul pianist Daniil Trifonov a făcut pubicul să vibreze prin apariția sa solistică… Afișul acestei ediții este învăluit parcă mai mult în romantism, aducând și contrastul câtorva pagini modern iar solistă este faimoasa mezzosoprană Joyce DiDonato, cu lieduri de Richard Strauss și câteva file din creația lui Leonard Bernstein - muzician căruia Simon Rattle i-a dedicat numeroase concerte, punctând centenarul nașterii sale.
Voci de prestigiu ale scenei lirice actuale sunt aduse în atenția dumneavoastră și momentele înregistrate pe scena sălii mari a Teatrului Național din București, în compania Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Măcelaru cu prilejul spectacolului dedicat debutului Anului Centenar al Marii Uniri, ce a reunit file ale creației componistice românești și pagini de largă circulație în viața muzicală internațională, printre invitați numărându-se oaspeți celebri ai marilor afișe de operă precum soprana Kristine Opolais sau tenorul Piotr Beczala dar și mai tinerii români recent laureați ai unora dintre cele mai renumite competiții de talie mondială, așa cum sunt soprana Adela Zaharia și tenorul Ștefan Pop. Aparițiile acestor soliști de operă au adus în program câteva dintre cele mai cunoscute arii ale repertoriului Italian, în contextul unei selecții repertoriale care a pus în lumină - adesea - virtuozitatea tânărului colectiv orchestral, condus cu energie și multă dăruire de bagheta lui Cristian Măcelaru - o personalitate dirijorală într-o continua ascensiune a carierei sale de o parte și de alta a Atlanticului.
Așteptând 2018 - genericul sub care puteți urmări în 31 decembrie, de la ora 22,30 selecțiuni din acest spectacol, care a deschis o amplă serie de evenimente culturale care își pun amprenta asupra peisajului românesc în 2018 - Anul Centenarului Marii Uniri