Sergiu Comissiona la 'Arpeggio' - 5 martie
A trecut un deceniu de când s-a stins brusc, într-o cameră de hotel din Oklahoma; vestea a venit ca un trăsnet căci seara avea concert...Exact peste o săptămână era anunțat pe același afiș cu Yo Yo Ma într-unul dintre programele mult așteptate ale Festivalului "Casals" din Puerto Rico. La cei 76 de ani Sergiu Comissiona era un șef de orchestră cu o activitate intensă pe diferite meridiane, continuând o carieră începută cu aproape 6 decenii înainte. Nu este nici o greșeală, căci a debutat ca dirijor la doar....17 ani preluând (salvând) în ultima clipă un spectacol cu opera "Faust" de Gounod în care mama sa cânta. Studiul viorii (început în copilărie) a fost urmat de cursuri de compoziție și dirijat la Conservatorul bucureștean. La maturitate maestrul născut în 1928 mărturisea rolul deosebit pe care l-a avut întâlnirea cu personalitatea lui Constantin Silvestri în acea epocă de formare a sa.
In lumea operei și a repertoriului simfonic
Membru în Cvartetul Radiodifuziunii, violonist în orchestre la a căror conducere a ajuns rapid, Sergiu Comissiona a devenit dirijor principal la Opera bucureșteană în 1955; teatrul liric a rămas o preocupare și peste decenii, șeful de orchestră emigrat în Israel în 1959 și stabilit mai târziu în Statele Unite fiind la un moment dat și director muzical la City Opera din New York, prezențele sale în stagiuni de operă și de balet ale unor prestigioase instituții din lume fiind mult apreciate.
Sonorități bogate, viziune clară, construcția de amplă respirație a dramaturgiilor muzicale, culoare și simplitate elocventă a discursului - iată doar câteva dintre atributele admirate de cronicari și public după aparițiile sale interpretative. Americanii îl considerau "a very busy conductor", agenda sa de "dirijor oaspete" fiind foarte încărcată; aceste itinerarii s-au adăugat activității sale constante alături de importante colective simfonice, fiind numit, de exemplu, "creatorul Orchestrei Simfonice moderne din Baltimore" - unde a fost director muzical peste un deceniu și jumătate. A fost 9 ani și la Houston, 11 la Orchestra simfonică din Göteborg - Suedia, dar și la Vancouver - în Canada, la Belfast - în Irlanda sau în Spania - la Orchestra Radio din Madrid... Acest "ctitor de orchestre" a preluat pentru un timp și American Symphony (ansamblul clădit de Stokovski) și Orchestra de tineret a Asiei dar s-a întors după 1990 și în România, marcând evenimente ale vieții noastre muzicale, dirijând însă și formații românești în apariții europene reprezentative.
Rândurile dedicate lui Sergiu Comissiona amintesc despre deschiderea repertorială către modernitate, promovată de muzician în concertele sale dar și despre excelentele versiuni asupra multor pagini romantice de proporții implicând și strălucirea și "spectacolul" orchestral.
Acestui Maestru prețuit pretutindeni îi este consacrată Fila de calendar la Arpeggio, în 5 martie de la 11,30.