Roedelius & Kasar - albumul Einfluss: Music box, 24 iulie

Einfluss dă un răspuns întrebării: ce se întâmplă când doi compozitori din generații diferite, cu experiențe diferite, se întâlnesc și lucrează împreună la un album?

Iar răspunsul îl găsim pe albumul Einfluss, apărut la casa Deutsche Grammophon în 23 iunie 2017. O muzică potrivită pentru a vă acompania în momente de liniște și relaxare - medii electronice și un pian preparat într-un univers eteric, neatins de ceea ce este urât în viețile noastre.

Piesele care se regăsesc pe albumul Einfluss au fost compuse în doar 3 zile de doi compozitori germani: Hans Joachim Roedelius și Arnold Kasar. Roedelius are 82 ani; este creator de muzică ambientală, electronică și de avangardă. Nu a studiat propriu-zis muzica niciodată, însă este fondator al curentului krautrock și autor a peste 100 de albume de succes. Arnold Kasar are 46 ani, e deci cu 36 ani mai tânăr decât Roedelius; a studiat pianul clasic, a primit premii pentru albumele sale de jazz, este și el preocupat de mediul electronic.

Ne-am fi așteptat ca pe album, Kasar să fie cel care cântă la pian; ei bine, nu e așa, la pian cântă Roedelius, care nu a studiat niciodată pianul și îl folosește mai curând în modul cum folosește sintetizatorul. Kasar a preparat însă pianul, pentru a avea un timbru mai moale și îl însoțește cu instrumente electronice.

Sigur, rezultatul putea fi un kitsch, însă de fapt ne aflăm în fața unei experiențe sonore foarte interesante, foarte accesibile publicului larg. Este un album care merge pe rețeta câștigătoare încercată și de alți compozitori contemporani, așa cum este Joep Beving al cărui album l-am ascultat de curând la Radio România Muzical: muzici lente, liniștitoare, fără tensiuni, cu elemente repetitive, cu teme melodice, chiar dacă nu foarte pregnante și fără dezvoltare, o ambianță tonală, un sentiment meditativ. Unele dintre piese mi s-a părut că uzează de prea multe elemente repetitive, ceea ce creează senzația de plictiseală, însă pentru audiția din 24 iulie am selectat piesele care mi s-au părut mie cele mai reușite.

Frumusețea unui album precum Einfluss constă tocmai în posibilitatea pe care o oferă de a-și deconecta ascultătorul, total, de realitățile lumii în care trăiește. Așa că vă propun audiția pieselor pe care le-am ales de pe albumul Einfluss, fără întreruperi. În miezul verii, o astfel de evadare este binevenită.

Albumul Einfluss poate fi ascultat în premieră la Radio România Muzical luni, 24 iulie, de la ora 19.00. 

Cristina Comandașu