Radio România la 88 de ani - Personalități internaționale pe scena Radioului
Istoria momentelor reprezentative ale Orchestrei Naționale Radio înregistrează nu puține evenimente susținute alături de nume care în prezent sunt privite ca simboluri ale scenei interpretative internaționale. Fie în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu”, fie în stagiunile simfonice obișnuite ale ultimelor decenii, aceste adevărate staruri ale muzicii clasice au putut fi ascultate și admirate, pe undele radio, în toată țara, cântând împreună cu Orchestra Națională Radio.
Ni-i amintim succint pe Mstislav Rostropovici, un monstru sacru al violoncelului, muzician privit ca reper interpretativ de toți marii violonceliști, pe uriașul Isaac Stern, ce încânta publicul român în decembrie 1985 cu partitura solistică a Concertului pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms, pe regretații dirijori Lorin Maazel și Kurt Masur, pe genialul violonist Henryk Szering, cu intonația sa strălucitoare și pură, pe noncomformistul Gidon Kremer, un oaspete obișnuit al stagiunilor din anii 70 și care, recent, a putut fi reascultat în ultima ediție a Festivalului Radiro, pe rafinatul pianist Emil Gilels, la fel de des prezent pe afișele concertelor stagiunii Radio din anii 70 dar și pe Claudio Arrau, cel căruia dirijorul Collin Davis îi admira sunetul minunat, profund personal.
O listă incompletă,
ce poate fi întregită de experiența fiecărui ascultător, martor al
evenimentelor muzicale memorabile legate de Stagiunea Muzicală Radio.