Portret Wilhelm Georg Berger la 90 de ani de la naștere
Ȋn 4 decembrie se ȋmplinesc 90 de ani de când Wilhelm Georg Berger a văzut lumina zilei, la Rupea, ȋntr-o familie modestă, dar iubitoare de muzică. Compozitor și muzicolog fecund, violist - mai ales în anii afirmării și dirijor la sfârșitul vieții, artistul excela prin inteligența fină, cunoașterea atotcuprinzătoare a fenomenelor trecute și contemporane, dar și printr-o sinceră generozitate față de mai tinerii săi confrați, cu toate că dosarul politic nu i-a permis să predea la conservator sau în oricare altă instituție de ȋnvățământ. Să nu uităm că a fost mentorul a numeroase talente interpretative printre care se numără membrii cvartetului Voces.
Wilhelm Georg Berger rămâne în memoria noastră ca muzicianul complet, de spiritualitate renascentistă ale cărui energii vizau sferele conjuncte dintre teoria și practica creatoare; de la Ghiduri, la Estetici, de la cele 21 de cvartete de coarde, la cele 24 de simfonii, ca să numai vorbim despre numeroasele sonate, mise sau cantate, toate definesc un teritoriu vast și autentic din istoria noastră.
"Muzica sa - afirma Pascal Bentoiu - lansează cel mai adesea un mesaj universal de armonie și împăcare între toate ființele, este o invitație la împărtășirea întru calm și frumusețe cu atât mai necesară ,cu cât lumea tinde mai mult în zilele noastre să se afunde în violență și trivialitate."
Puțini compozitori și-au făcut făcut intrarea pe scena mondială precum Wilhelm Georg Berger: în 1964 Sonata sa pt. vioară solo era distinsă cu Premiul Prințul Rainer III de Monaco, la Monte Carlo; în 1965 cu Cvartetul de coarde nr. 6 obținea Premiul I la Concursul Internațional de Compoziție pentru Cvartet de coarde de la Liége , și în același an Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră a fost laureat la Bruxelles, cu Premiul I la Concursul Internțional de Compoziție Regina Elisabetha.
Mult mai multe detalii despre muzicianul complex și polivalent, cu roade ce par ireal de multe pentru cei 64 de ani trăiți, vor fi depănate ȋn partea a doua a Polifoniilor din 4 decembrie.