În primă audiție românească, un disc semnat de pianistul Matei Varga, Early departures, apărut în vara acestui an. Pe acest disc: integrala preludiilor de Tudor Dumitrescu, lucrări de Dinu Lipatti, dintre care două înregistrate în premieră, ciclul În cețuri de Leos Janacek și o celebră parte a doua dintr-un concert de Bach. Un album despre care se poate spune că este de mare succes, ținând cont de criticile entuziaste din reviste importante de specialitate, un album care ne dezvăluie un pianist matur, de o dezarmantă sinceritate față de arta pe care o servește, care vorbește lumii despre valorile în care crede și despre muzica pe care o iubește. 

Matei Varga:  Acesta este al cincilea album pe care-l semnez, însă este primul meu disc de recital. Până acum, înregistrările pe care le-am făcut au fost dedicate unui compozitor, în mod special, primul meu disc fiind, spre exemplu, dedicat lui George Enescu și care a apărut la Naxos acum opt ani.

Ai ales o temă oarecum neobișnuită pentru un recital, mai ales în contextul zilelor noastre, legată de tristețe, morți timpurii. De ce tocmai această temă pentru un prim disc de recital?

Sigur că întotdeauna alegerile sunt influențate, până la urmă, și de destin și de factori mai puțin ușor de explicat, însă adevărul este că, și asta am spus-o deja într-un interviu, care a apărut zilele acestea în revista Gramophone, am început acest proiect în mintea mea, cu Preludiile lui Tudor Dumitrescu. L-am iubit și îl iubesc pe Tudor foarte, foarte mult. L-am văzut prima dată pe o înregistrare video; evident, pentru că, fiind născut în 1980, am ratat șansa de a-l fi cunoscut personal pe Tudor, dar mi-aduc aminte că am urmărit înregistrarea cu concertul de Ceaikovski, celebră de altfel, și mai apoi, cea cu Concertul în re minor de Brahms, care m-au inspirat profund și m-au motivat ca tânăr artist în primii mei ani. Și au continuat să mă motiveze, bineînțeles, am descoperit preludiile lui, pe care mi-aduc aminte că le-am primit în mână chiar de la mama lui, pe care am vizitat-o la un moment dat. Un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Și m-am îndrăgostit și de Tudor compozitorul, nu numai de Tudor pianistul. Și am știut în momentul în care am citit aceste Preludii că, într-o bună zi vreau să le înregistrez. Am fost chiar surprins că nu există mai multe înregistrări. Cred că până acum nu există nici una completă, decât aceasta pe care am făcut-o eu. Știu că au mai fost înregistrate câteva dintre ele, dar nu toate nouă. Și am vrut efectiv să-i dau lui Tudor această șansă de a fi ascultat. De a fi ascultat și apreciat și iubit, așa cum eu îl apreciez și îl iubesc.

Anul trecut am aniversat 100 de ani de la nașterea lui Lipatti, pe care îl iubesc enorm ca pianist și pe care aș vrea ca noi toți să-l descoperim cu mai multă atenție și cu mai multă afecțiune, aș putea spune, în calitate de compozitor. Și datorită celor extraordinari de la editura Grafoart am descoperit câteva piese, care până acum nu au fost cântate și înregistrate, probabil, totuși cunoscute, cel puțin în România, dar nu înregistrate și anume, Sonata romantică și Micul preludiu, miniatură dintr-o suită care nu a mai fost completată până la urmă, care mi-au plăcut extraordinar de mult. Mai ales Sonata romantică, o piesă pe care o găsesc extrem de reușită și foarte puțin cunoscută și atunci s-a născut această idee de a face un omagiu acestor pianiști extraordinari, amândoi români, care ne-au părăsit mult, mult prea devreme și deci, de aici, iată și titlul discului, Early Departures.

Am simțit că doream să includ și o piesă din repertoriul de mare forță, de mare importanță, al secolului XX și una dintre lucrările pe care le iubesc și pe care le-am cântat de foarte multe ori este, în mod surprinzător poate, dedicată sau poate nu neapărat dedicată, dar scrisă sub influența unei experiențe cumva similare, și aceea a pierderii unui copil, fiindcă fata lui Janacek a murit la 20 de ani de febră tifoidă și Janacek a scris această piesă în mare măsură sub influența acelei experiențe agonizante. Și atunci mi s-a părut într-un fel un companion interesant pentru celelalte piese de pe disc. Deci, iată că, până la urmă, toată povestea s-a înfiripat ca să spun așa, iar în momentul în care am pus acest proiect pe hârtie, ca să zic așa, nu am putut să nu-mi aduc aminte de acest fapt, că maestrele mele, Ana Pitiș, Ioana Minei, totdeauna mi-au spus, că oricât de minunată și plină de elan ar fi muzica, există întotdeauna un substrat de tristețe și de melancolie, pe care cred că toate aceste piese și poate în mod special, Janacek, îl ilustrează foarte reușit.

Totuși, cum se acordă ideea aceasta a tristeții cu lumea de astăzi și cu publicul pentru care trebuie să vorbească acest disc, care valorizează, cred, mai mult o lume hedonistă?

Cred că, în mod poate alarmant, ideea de tristețe este extrem de la modă, de fapt.  Cred că trăim într-o lume și într-un moment foarte dificil din multe puncte de vedere, ceea ce nu înseamnă că mi-am pierdut entuziasmul și optimismul cu care cred că v-am obișnuit întotdeauna, dar adevărul este că nu numai în lumea muzicii, dar în general, avem parte de situații alarmante cumva, de o viață cumva dificilă, să spunem din multe puncte de vedere și cred că într-un fel ideea că totul trebuie să fie frumos, vesel, plin de entuziasm, este cumva artificială și cred că oamenii rezonează în momentul în care cineva până la urmă acceptă locul în care suntem, din punct de vedere emoțional în acest moment și până la urmă cred că este corect să fim sinceri cu noi înșine și să acceptăm că trăim într-o lume nebună, cum se spune, și noi suntem un pic nebuni, ceea ce nu e un lucru rău, pentru un artist, mai ales.  Aș spune, tema CD-ului este una perenă, din păcate, tineri mor în fiecare zi, din păcate, părinții își pierd copiii și cred că și din punctul acesta de vedere este o temă cum ar veni, universală, la care, practic, toată lumea cred că reacționează într-un fel sau altul.

Să vorbim puțin despre cum sună această muzica lui Tudor Dumitrescu, un muzician stins din viață la doar 19 ani, în timpul cutremurului din 1977. Dispariția lui a fost considerată o mare pierdere pentru muzica românească. Mie mi-a părut mai curând apropiată de universul lui Skriabin, de exemplu.

Absolut. Eu găsesc același lucru, iar cronicarii de aici, până acum, în criticile care au apărut au confirmat acest lucru, de asemenea, notând anumite asemănări cu Rahmaninov și chiar cu Alban Berg, pe care nu le contest câtuși de puțin, dar sunt întru totul de acord cu tine, de fapt, că influența principală este Skriabin. Și totuși, așa cum spuneam și în interviul pe care l-am aminteam mai înainte, pentru Gramophone, găsesc că în aceste Preludii există o voce extraordinar de personală, de autentică și care nu imită, de asemenea. Sigur, că, probabil, influența primordială este Skriabin, dar cred că Tudor a împins lucrurile mult mai departe și este cu atât mai tragic faptul că el ne-a părăsit atât de devreme, pentru că în vreme ce studiam aceste preludii și de fiecare dată când le cânt pe scenă, nu pot să nu mă gândesc și să nu-mi imaginez unde ar fi ajuns Tudor, cu scrierile lui și cu aceste idei și compoziții extraordinare dacă ar fi trăit mai mult. Sunt piese pe care le iubesc extraordinar de mult, mai ales ultimul preludiu în si minor, care este foarte lung pentru preludiu, are peste 6 minute și care a fost scris și finalizat cu câteva zile înainte de cutremurul din '77. Este o piesă absolut extraordinară, o capodoperă îndrăznesc să spun și una pe care îmi doresc cu adevărat s-o prezint de cât mai multe ori și în fața unui public cât mai numeros, pentru că o consider o piesă cu totul și cu totul de excepție.

Spune-ne câteva lucruri și despre împrejurările înregistrării acestui disc? Cum s-a realizat la modul practic? Am văzut că a durat doar câteva zile. A fost înregistrat în Statele Unite ale Americii.

În lumea nebună, nebună în care trăim nu se mai înregistrează timp de săptămâni, așa cum poate că se întâmpla în trecut. Deci trebuie să fii foarte bine pregătit,  în mod american, se spune time is money, în sensul că trebuie să te duci în studio și în câteva zile să înregistrezi discul. Trebuie să mărturisesc că, poate fiindcă am trăit aici în ultimii 14 ani, stilul acesta îmi place foarte mult și îl găsesc chiar necesar aproape, pentru că nu sunt un pianist căruia să-i placă să realizeze, eu știu, 20 sau 30 de variante, după care alegerea să fie practic, infernal de dificilă. În principiu, îmi place să înregistrez de trei sau patru ori și practic, să folosim aceste trei sau patru șnururi, cum se spune în limbajul nostru, pentru a realiza tot discul. Deci am înregistrat cu mai bine de un an în urmă; în ziua de astăzi durează foarte mult între înregistrarea propriu-zisă și lansarea CD-ului. Am înregistrat într-un studio pe care-l apreciez foarte mult, în Virginia, unde, de altfel, am înregistrat și discul anterior, care a fost un recital de violoncel de această dată, cu o violoncelistă, colegă de-a mea de aici, de la Mannes College of Music, de pe vremea studenției, și care a fost lansat de aceeași casă de discuri, Sono Luminus, în urmă cu doi sau trei ani. A fost într-un fel, și aici pot să devin un pic mai intim în relatările mele, a fost o perioadă dificilă pentru mine, pentru că mama mea trecea prin niște încercări dificile de sănătate și asta desigur că într-un fel a însemnat un moment dificil să te poți concentra și să poți să realizezi această înregistrare. Pe de altă parte, tema propriu zisă a lucrării și să spun așa, peisajul emoțional în care trebuia să mă aflu, cumva a fost propice în acel moment pentru mine și poate că așa a vrut Dumnezeu ca aceste încercări, toate să primească cumva o voce și o încununare în ceea ce am realizat în studio.

Unde se găsește CD-ul acesta în România sau se găsește și în România?

Este o întrebare foarte bună. Am discutat cu domnul Matei Bănică, de la Editura Grafoart și îi voi trimite foarte curând câteva exemplare, pe care publicul le poate găsi în librăria muzicală Grafoart din București. Sper ca în viitor să existe și alte librării în România. Distribuitorul acestui disc este Naxos.  

Care este condiția unui pianist român care locuiește de 14 ani la New York?

Este foarte dificil de spus. Condiția unui pianist în această lume de care discutam, ca să vedeți că totul se leagă și până la urmă există o mare conexiune între evenimente și între lucrurile pe care le-am discutat deja, este una dificilă și nu neapărat pentru că pianistul este român, și nu neapărat că acel pianist locuiește la New York, ci pur și simplu, cred că peste tot, muzica clasică este cumva într-o perioadă de tranziție aspră, ca să spun așa.

Este foarte greu pentru tinerii artiști să demonstreze publicului că sunt relevanți, că în continuare, muzica clasică este vitală și este importantă, lucru pe care îl cred din tot sufletul, dar pe care adesea este dificil să-l demonstrezi celor care trebuie să vândă biletele. Deci, până la urmă, aceste provocări pentru tinerii muzicieni sunt mai mult sau mai puțin similare și în România și în Statele Unite. Sigur, în România există mai multă tradiție și este și un loc unde deși concertează artiști extraordinari, atât români, cât și din toate colțurile lumii, dar totuși afluența este ceva mai mică decât la New York, unde practic, în fiecare seară putem să ascultăm unul dintre monștrii sacri ai pianului sau un dirijor extraordinar, ceea ce face lucrurile și mai dificile, dar cred că important este să nu plecăm urechea și mai ales să nu ne lăsăm influențați emoțional de această criză pe care o descriu și să încercăm să găsim întodeauna proiecte interesante, personale, așa cum cred că este, până la urmă, acest proiect de care discutăm, Early Departures, în care credem 100%, poate, aș spune, mie la sută, pe care le iubim foarte mult și pentru care suntem dispuși să acceptăm că, indiferent de răspunsul publicului și de răspunsul criticilor și de reacția altora am fost, cel puțin, complet sincer cu noi înșine și am dat glas unui lucru în care credem și unui lucru față de care avem multă iubire și afecțiune și cred că dacă reușim să facem acest lucru, în final, vom reuși să cucerim pe cei poate mai puțin dispuși să fie cuceriți și să aducem în fața publicului muzica aceasta extraordinară, atât de importantă și care pentru noi înseamnă totul. Cel puțin pentru mine, înseamnă totul. Cred că și pentru ceilalți."

Albumul "Early Departures" se încheie cu o minunată interpretare a părții a doua din Concertul în re minor de Johann Sebastian Bach după Alessandro Marcello. 

"O realizare frumos realizată și înregistrată, de care acest tânăr pianist poate fi mândru" notează despre acest disc Jed Distler de la revista Gramophone în numărul din septembrie 2018". Un disc care marchează cred, o nouă etapă în cariera artistică a lui Matei Varga, un pianist român cu care ne mândrim.

Albumul "Early Departures" poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 24 septembrie, de la ora 19.00 și este inclus în cadrul campaniei Discurile anului 2018.