Pentru melomanii wagnerieni și nu numai ei...
Pentru wagnerieni, da! Pentru... acel public - instruit și neclintit în atașamentul lui de nicio aluzie anti-Wagner sau vreun scandal iscat pe Colina Verde - am înregistrat cele 7 spectacole propuse de actuala ediție a Festivalului "Richard Wagner" de la Bayreuth, programându-le spre difuzare cu începere din 6 august.
7 spectacole înregistrate de pe scena faimoasei Festspielhaus din Bayreuth, comentate în tot atâtea seri prelungi de weekend, adăugând vocabularului wagnerian toate putințele și neputințele artistice ale Mileniului III, precum și comentariile "la cald", pe alocuri toride ale "wagnerienilor" nostri, după cum urmează:
Duminică, 6 august (ora 19.00) - spectacolul cu care Bayreuther Festspiele 2023 s-a deschis pe 25iulie, Parsifal - cu Pablo Heras-Casado (debut) la pupitrul dirijoral și Elina Garanca (debut) în rolul Kundry, comentat de Anca Ioana Andriescu
Sâmbătă, 12 august (ora 19.00) - primul spectacol al Tetralogiei "Inelul Niebelungului", Aurul Rinului ( 26 iulie ) - cu maestrul finlnadez Pietari Inkinen dirijând pentru întâia oară tetralogia wagneriană la Bayreuth! - comentat de Luminița Arvunescu și dr. Stephan Poen
Duminică, 13 august (ora 19.00) Tannhauser (28 iulie) - cu mult așteptatul debut al dirijoarei Nathalie Stutzmann - a doua femeie-dirijor din istoria festivalului! - comentat de Irina Cristina Vasilescu
Sâmbătă, 19 august (ora 19.00) - al doilea spectacol din "Inelul Niebelungului", Walkiria (27 iulie) - cu debutul sopranei norvegiene Elisabeth Teige (Sieglinde) - comentat de Luminița Arvunescu și dr. Stephan Poen
Duminică, 20 august (ora 19.00) - Olandezul zburător (1 august) - sub bagheta celei care a rupt barierele la Bayreuth, ca prima femeie-dirijor, Oksana Lyniv - comentat de Irina Cristina Vasilescu
Sâmbătă, 26 august (ora 19.00) - al treilea spectacol din tetralogie, Siegfried (29 iulie) - comentat de Luminița Arvunescu și dr. Stephan Poen
Sâmbătă, 2 septembrie (ora 19.00) - ultimul spectacol din tetralogia dirijată de Pietari Inkinen, Amurgul zeilor (31 iulie) - comentat de Luminița Arvunescu și dr. Stephan Poen