Oratoriul "Elias" op.70 de Felix Mendelssohn Bartholdy, în transmisiune directă de la noua sală "Isarphilharmonie" din München
Oratoriul "Elias" op.70 de Felix Mendelssohn Bartholdy, în transmisiune directă de la noua sală "Isarphilharmonie" din München. Protagoniști - Corul și Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, conduse de Duncan Ward. Soliști: soprana Maria Bengtsson, altista Wiebke Lehmkuhl, tenorul Maximilian Schmitt și basul Georg Zeppenfeld.
O schimbare de ultimă oră îl aduce pe britanicul Duncan Ward la München, în locul lui Kirill Petrenko, pentru a dirija monumentalul Oratoriu "Elias" de Felix Mendelssohn Bartholdy, două seri la rând, în 13 și 14 octombrie la "Isarphilharmonie". Este cea mai nouă sală de concerte din München, cu multiple funcționalități, sărbătorind la început de octombrie un an de la inaugurare - nou sediu pentru Corul și Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, care astfel se bucură de cele mai optime și moderne calități acustice și arhitecturale, special concepute pentru a oferi publicului experiențe sonore de referință. Este ceea ce se și așteaptă de la acest concert vocal-simfonic, ce antrenează forțe uriașe. Partitura a fost gândită de Felix Mendelssohn pentru 400 de muzicieni - soliști, cor și orchestră , evocând momente din viața profetului Ilie Tesviteanul (Elijahu, Elias) într-un oratoriu ce are ca model lucrări similare create de Bach și Handel, autorii pe care compozitorul romantic i-a admirat și respectat cu o devoțiune fără egal, potrivit surselor istorice.
Un demers extrem de dificil - interpretarea acestui oratoriu, cel mai cunoscut din creația lui Mendelssohn. Spun acest lucru pentru că acțiunea se derulează pe parcursul a aproximativ 120 de minute, o provocare pentru orice ansamblu în acest context, implicând o susținere interioară de o mare anvergură și evident o îndelungată experiență din partea interpreților, pe deplin confirmată în acest caz. Există de-altfel o versiune pe disc din 2011 a oratoriului "Elias" de Felix Mendelssohn Bartholdy în aceeași interpretare - Corul și Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, conduse însă de Wolfgang Sawalish, cu baritonul Michael Volle în rolul principal.
De această dată, membrii acestor renumite ansambluri vor evolua sub bagheta unui tânăr dirijor în plină afirmare, cu totul versatil în sens pozitiv prin deschiderea pe care o are. Duncan Ward s-a remarcat la conducerea unor ansambluri de muzică veche ("Balthasar Neumann", "Insula"), orchestre de cameră precum Deutsche Kammerphilharmonie din Bremen, mari orchestre simfonice (Londra, BBC, Barcelona, Orchestre de Paris), sau Ensemble Intercontemporain. A debutat în acest an la Metropolitan Opera din New York, în "Flautul fermecat" de Mozart, și a deschis Festivalul de la Salzburg la pupitrul Orchestrei Mozarteum. Presa de profil are aprecieri la superlativ despre modul în care Duncan Ward dirijează, cu " un dinamism feroce și o precizie electrizantă." În plus el are această disponibilitate de a răspunde unor schimbări de moment. Și anul trecut a dirijat Corul și Orchestra Radiodifuziunii Bavareze în locul lui Tugan Sokhiev.
Patru soliști au fost aleși pentru această nouă versiune a Oratoriului "Elias" de Mendelssohn - în rolul principal basul Georg Zeppenfeld, un artist care interpretează cu preponderență repertoriul wagnerian, dar și Mozart, Verdi, Ceaikovski, Donizetti pe scenele importante de opera ale lumii, având dese apariții și în concerte în Oratoriul "Paradies und Peri" de Schumann, sau în Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven la Festivalul de la Salzburg. I se alătură soprana suedeză Maria Bengtsson, Wiebke Lehmkuhl - alto și tenorul Maximilian Schmitt, fiecare interpretând două, trei roluri, aceasta pentru că inițial Mendelssohn a avut în vedere opt soliști, alături de cor și marea orchestră romantică.
Toți acești artiști propun o incursiune în paginile Vechiului Testament. Pentru "Elias", libretistul Julius Schubring s-a inspirat din Cartea Regilor, Ieremia, Deuteronom, Exod și din Psalmii lui David, o structură pe care Felix Mendelssohn Bartholdy a creat un scenariu muzical tipic pentru primele decenii ale Romantismului, cu o melodică frumos arcuită, cu momente de mare dramatism ce urmăresc firul evenimentelor - confruntarea cu adepții zeului Baal, învierea fiului văduvei, venirea ploilor în urma rugăciunilor profetului Ilie, prigonirea sa de către regina Izabela, retragerea în deșert, revenirea sa ca profet al Domnului și înălțarea la cer într-un car de foc.
Este o construcție monumentală, traversată de arii, recitative, coruri ce simbolizează vocea israeliților, (în egală măsură având și rol de comentator după modelul antic), alături de formulări inovatoare, recitative acompaniate de cor, terțete, cvartete vocale. Prima audiție a Oratoriului "Elias" a fost dirijată de Felix Mendelssohn Bartholdy în 1846 la Festivalul de la Birmingham în limba engleză, urmând o serie de revizuiri, chiar dacă succesul a fost uriaș. Aceasta pentru că autorul și-a dorit să atingă perfecțiunea. De-altfel în zilele noastre această versiune revizuită este prezentată în concerte sau pe disc, în seara zilei de 14 octombrie, fiindu-ne oferită prin Uniunea Europeană de Radio, în direct de la "Isarphilharmonie" din München.