O înregistrare în premieră mondială: opera 'Germanico în Germania' de Nicola Antonio Porpora

Spre deosebire de G. Fr. Haendel - intens promovat în ultimele decade! - cu care a și rivalizat de altfel, la Londra, în perioada anilor 1733 - 1736, compozitorul preclasic napolitan Nicola Antonio Porpora (1686 - 1768) a fost readus pe afișe sau în studiourile de înregistrări numai de vreo… 10 ani încoace, deși a compus nu mai puțin de 50 de opere și în jur de 130 de cantate, iar inspirația sa melodică sau tehnica sa componistică sunt echivalente cu harul haendelian. Poate nu a avut un simț dramaturgic de același calibru și, este adevărat, partiturile lui vocale sunt cu mult mai dificile decât cele ale lui Haendel, dar oricum a fost nedrept. Așa că, orice inițiativă în sensul recuperării creației lui Porpora este un gest necesar și, bineînțeles, de evidențiat…


2 integrale și 4, 5 arii

Dintre cele 50 de opere, până acum, doar două au fost înregistrate integral: Orlando (2005, Casa de discuri K 617) și Il Gedeone (1999, CPO). În rest… 4, 5 arii integrate în recitalurile și albumele solo ale mezzosopranei Cecilia Bartoli (Sacrificium), sopranei canadiene Karina Gauvin, mezzosopranei americane Vivica Geneaux sau de contratenori ca: Philippe Jaroussky, Valer Sabadus, Franco Fagioli sau Andreas Scholl. În special, Fagioli! - care, abordând repertoriul fostului elev al lui Porpora, Caffarelli, a ajuns astfel să promoveze intens creația de operă a acestuia.


Opera Germanico în Germania - made in DECCA

Lansată pe 12 ianuarie, integrala DECCA - pe care vă propun s-o ascultați în această sâmbătă și pe care am introdus-o în Campania Discurile Anului 2018 - a fost o înregistrare în premieră mondială pentru opera lui Porpora, Germanico în Germania. Ea a fost realizată în studiourile Radio Krakovia în intervalul 23 iulie - 3 august 2016, la inițiativa contratenorului croat Max Emanuel Cencic - excepțional, de altfel, în rolul titular! - și este, în opinia mea, una dintre cele mai izbutite integrale discografice oferite în vremea din urmă repertoriului preclasic. De ce? Pentru că are nerv, un sound adecvat - și-au dat concursul ansamblurile "English Voices" și Capella Cracoviensis conduse de Jan Tomasz Adamus - și reunește în jurul lui Cencic o echipă de 5 soliști, cu adevărat valoroasă: în frunte cu cea pe care eu una o consider "regina trilurilor baroce", soprana rusă Julia Lezhneva…

Luminița Arvunescu