Musical Bridges la Sala Radio
Musical Bridges s-a intitulat concertul care i-a adus la București pe baritonul american David Small și pe pianista de origine română Angela Drăghicescu.
În 30 octombrie anul acesta Sala Radio a fost gazda unui recital inedit în peisajul muzical românesc cu lucrări americane care vorbesc despre tradiția cântecelor de peste ocean, un opus de George Enescu și un ciclu de trei cântece scrise de unul dintre cei mai apreciați compozitori americani contemporani, Dan Welcher, pe versuri de Eminescu, în limba română. Exceptând opusul enescian, toate celelalte lucrări s-au auzit în primă audiție la București.
Apreciată de presa internațională ca o pianistă "elegantă și spectaculoasă", Angela Drăghicescu este stabilită în Statele Unite ale Americii, dar revine periodic în România. În 30 octombrie, l-a adus cu ea pe David Small, un bariton care se bucură de o frumoasă carieră în domeniul operei și al muzicii de cameră. Și nu numai atât!
Entuziastă promotoare a valorilor muzicale românești peste ocean, Angela Drăghicescu i-a comandat compozitorului american Dan Welcher un ciclu de lieduri pe versuri de Eminescu, în limba română. "Ce te legeni, codrule", "Când însuși glasul" și "La steaua" sunt poeziile eminesciene alese de Dan Welcher, care s-a declarat entuziasmat de lirica lui Mihai Eminescu, comparând-o, ca valoare, cu poeziile scrise de marii autori în limba engleză din secolul al XIX-lea.
Cele trei lieduri pe versuri de Mihai Eminescu au fost prezentate în premieră absolută la Sala Radio, în 30 octombrie 2018, de baritonul David Small și pianista Angela Drăghicescu. A fost momentul culminant al recitalului Musical Bridges, punți între culturile română și americană, căci pianista Angela Drăghicescu a desăvârșit acest ciclu pe versuri de Eminescu cu o altă lucrare a compozitorului american Dan Welcher, prezent în sală - piesa pentru pian "Nocturnă pentru Dany".
În premieră românească a fost și următorul cilu de lieduri prezentat de cei doi muzicieni. Și pentru că a fost vorba de patriotism, despre Eminescu, poetul național al românilor care l-a inspirat pe Dan Welcher, cei aflați în sală au putut asculta 5 lieduri pe versuri de Walt Whitman - poetul național al americanilor, care l-a inspirat pe Lee Hoiby.
Musical Bridges, punți între culturile română și americană - recitalul pe care pianista de origine română, Angela Drăghicescu s-a gândit să-l aducă în dar României la centenar îl puteți asculta marți, 27 noiembrie, ora 19.30, la Concertele Radio România Muzical.