Lumină lină în seara zilei de 7 aprilie
Sfârșitul Săptămânii Mari ne aduce în pragul Sărbătorii, un timp care ne pregătește pentru trăirea acestei mari taine a creștinătății, piatra de temelie, fără de care religia noastră și-ar pierde sensul - Învierea lui Hristos. Întreaga făptură văzută și nevăzută participă la "Sărbătoarea sărbătorilor", după cum este numit Paștele. În măsura în care o percepem, ne raportăm potrivit tradiției la ea, o trăim, ea poate să devină propria noastră înviere sufletească. Și cred că facem parte dintre cei privilegiați, prin natura preocupărilor noastre muzicale, în a fi uneori mai aproape de natura sensibilă a Duhului prin sunetul transfigurat, întrucât vibrația sunetului poate exprima cu ușurință această dimensiune cerută de sacralitatea momentului.
Reținem prin urmare această dimensiune a sacrului în care putem privi și chiar primi lumina Învierii, cea care transformă, transfigurează, îmbogățește existența noastră într-o manieră greu de descris în cuvinte. Adăugăm desigur prin natura noastră, argumente muzicale din dorința de a vă fi alături, fie și în surdină în aceste momente. Și vă reținem atenția cu pagini corale de factură religioasă - în mod constant alegem în fiecare an Corul de Camera Madrigal, condus de Marin Constantin, care ne-a lăsat un tezaur sonor ce marchează toate sărbătorile noastre, dar vă propunem și câteva înregistrări realizate de Grupul psaltic "Potirul" al Mânăstirii Radu Vodă din București și de Corul Byzantion din Iași, ca reprezentați ai spiritualității românești. Adăugăm în acest tablou pascal, lucrări corale semnate Arvo Pärt, John Tavener, Piotr Ilici Ceaikovski, precum și opusuri instrumentale și orchestrale ce acoperă o arie stilistică largă, de la Arioso din Cantata BWV 156 de Johann Sebastian Bach, la Pavana de Gabriel Fauré, pagini pianistice semnate Serghei Rachmaninov și Wolfgang Amadeus Mozart, ca prolog, acel transfigurat Preludiu la unison de George Enescu, muzică ușor de afiliat imaginii din titlu.
Sărbători pascale la Radio România Muzical! Începând cu ora 22,00, timp de 180 de minute, în seara zilei de 7 aprilie vom anticipa și traversa momentul primirii Sfintei Lumini, pe coordonate muzicale, pentru unii un gest simbolic, pentru alții, mult mai mult..." de este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos și luminat" (Sf. Ioan Gură de Aur)