LIVE de la Frankfurt: Contratenorul Valer Barna-Săbăduș este solistul concertului „Il gusto italiano” dirijat de Andrea Marcon

Valer Barna-Săbăduș este un nume încă rar întâlnit pe afișele concertelor din România. Anul trecut a cântat la Timișoara, anul acesta a revenit în același oraș, iar la anul va cânta și la București, prezența sa în aceste concerte datorându-se dirijorului Gabriel Bebeșelea. Contratenorul Valer Barna-Săbăduș s-a născut la Arad în 1986, iar în 1991 a emigrat, împreună cu mama sa, în Germania. A studiat la Hochschule für Musik und Theater, precum și la Bayerische Theaterakademie August Everding din München. În anul 2020 a fost distins cu Premiul Festivalului Händel din orașul Halle. Un interpret cu o carieră internațională de succes, Valer Barna-Săbăduș deține un repertoriu care include opere și creații vocal-simfonice, dar abordează și alte genuri, participând în proiecte inedite, precum cele ale artiștilor rap.

La Radio România Muzical, avem ocazia să-l ascultăm într-un concert în care va interpreta arii din opere de Georg Friedrich Händel și Antonio Vivaldi. Va fi al doilea dintr-o serie de două concerte ce au loc la Frankfurt în datele de 14 și, respectiv, 15 noiembrie. Așa cum se întâmplă deseori, postul nostru de radio va fi singurul, din rețeaua Uniunii Europene de Radio, care va difuza acest concert în transmisiune directă.

Concertul va fi susținut de Orchestra Simfonică din Frankfurt la Sala de concerte a Radiodifuziunii din Frankfurt, la conducere aflându-se dirijorul Andrea Marcon. Un artist cunoscut pentru abordarea muzicii vechi, Andrea Marcon a ales de această dată să alcătuiască un program cu lucrări preclasice încadrate de două simfonii romantice.

În deschidere vom audia Simfonia a X-a în si minor pentru orchestră de coarde de Felix Mendelssohn, apoi arii din operele Alcina, Ariodante și Rinaldo de Georg Friedrich Händel, arii din operele Orlando furioso și Il Giustino de Antonio Vivaldi, Concertele RV 151 în sol major "Alla rustica" și RV 157 în sol minor pentru orchestră de coarde, tot din creația lui Vivaldi. Un arc în timp, astfel că în finalul concertului vom reveni la muzica lui Felix Mendelssohn și vom asculta Simfonia a IV-a op. 90 în La major "Italiana".

Firul roșu al programului: Italia - țara natală a lui Vivaldi, în care Händel a fost adulat, iar Mendelssohn și-a găsit inspirația. O simbioză care a dat naștere titlului "Il gusto italiano".

Așadar, vă invit să urmărim împreună, în direct de la Frankfurt, un concert în stil italian; vineri, 15 noiembrie, de la ora 21.00, în cadrul emisiunii Scena europeană.

În plus, în pauza concertului vom asculta un interviu pe care l-am realizat cu Valer Barna-Săbăduș. Este primul interviu al artistului în limba română. Mai mult de atât, în timpul pe care îl voi avea la dispoziție, vă voi oferi selecțiuni de pe cel mai recent album al contratenorului: "Francesco Bartolomeo Conti: Bravo! Bene!".

Florica Jalbă