LIVE de la Barbican Hall: Violonista Nicola Benedetti și dirijorul Sakari Oramo explorând pagini de secol XX
Pentru cei aflați la Londra în acest final de săptămână, Barbican Hall vine cu o invitație foarte interesantă, de care - prin intermediul unei transmisiuni în direct oferite în cadrul Euroradio - ne putem bucura și noi, la Radio România Muzical vineri seara, de la ora 21,30. Solista programului dirijat de Sakari Oramo la conducerea BBC Symphony Orchestra este Nicola Benedetti - un veritabil star al violonisticii actuale.
Concertul pentru vioară și orchestră de Erich Korngold a devenit o constantă a afișelor ultimelor decenii, prilejuind protagoniștilor și demonstrații de strălucitoare virtuozitate în finalul lucrării dar și de lirism în partea mediană... Cuvintele prin care chiar autorul atâtor muzici de film celebre a descris aprecierea sa atunci când a ascultat concertul acum 75 de ani în versiunea lui Jascha Heifetz descriu nu numai cântul solistului ci și ceea ce solicită de fapt această creație: "Caruso și Paganini într-o singură persoană"!
Simfonia nr.1 de Rued Langgard este opțiunea surpriză a părții a doua a programului.
Că BBC Symphony Orchestra este un "instrument" muzical precis, maleabil, cu o frumoasă experiență interpretativă într-un registru repertorial extrem de larg știm deja. Ca un ansamblu de prestigiu al unei companii de radio care aniversează în acest an un veac de la prima sa "ieșire în eter", acest colectiv și-a exersat versatilitatea frecvent și în muzici moderne și contemporane; de aceea includerea pe afișului din 8 aprilie a unui nume total necunoscut la noi nu mi s-a părut ceva neobișnuit, cu atât mai mult atunci pe podiumul dirijoral este anunțat Sakari Oramo - dirijorul-șef al acestei orchestre, ale cărui preocupări legate de muzica secolului XX și a celei mai recente sunt constante.
Poate că mulți ne-am imaginat așadar că simfonia aleasă de dirijorul finlandez poate fi o lucrare a unui creator actual dar... iată că adevărul este cu totul altul:
-
Partitura a fost terminată prin 1910 (după mai multe mențiuni biografice) de către un tânăr danez de doar... 17 ani!
-
A fost interpretată cu mult succes trei ani mai târziu de către Filarmonica din Berlin, sub bagheta lui Max Fiedler.
Monumentala lucrare (cu subtitlul "Pastorale montane") demonstrează o excelentă cunoaștere a evoluției scriiturii orchestrale de la Ceaikovski la Wagner și Richard Straus, a construcției simfonice Bruckneriene, un tip de romantism avântat, cu trimiteri descriptive, bazat însă uneori pe tiparele clasice care amintesc și de Schubert...
În cei 59 de ani de viață, Rued Langgard a traversat direcții componistice care i-au făcut pe unii să afirme că acest copil minune cu talente remarcabile de organist a devenit la un moment dat al tinereții un avangardist, privind chiar cu vreo jumătate de veac înainte, iar mai târziu s-a întors în timp, inspirându-se mai degrabă din epoci apuse de aproape 50 de ani... Argumentele unor asemenea opinii au fost oferite de cele aproximativ 400 de lucrări (printre care 16 simfonii și alte ample creații orchestrale) ale danezului dispărut în iulie, acum 7 decenii.
Scena europeană de vineri 8 aprilie, de la ora 21.30 vă invită să explorăm împreună aceste fațete componistice ale secolului XX.