Kristian Bezuidenhout și Cvartetul 'Chiaroscuro', în direct de la München

Nominalizat la Premiul Grammy - ediția 2016 - pentru cea mai bună înregistrare solo, Kristian Bezuidenhout este o vedetă incontestabilă a momentului excelând deopotrivă la clavecin, fortepiano și pian, cu toate că le preferă pe primele două. Este profund atras de sonoritățile instrumentelor istorice cu claviatură, pe care le mânuiește delicat, strălucitor și exuberant. Într-un fel, activitatea lui Kristian Bezuidenhout poate fi comparată cu ceea ce întreprinde Jordi Savall la viola da gamba sau la clavecin, Trevor Pinnock, Ton Koopman, doar că el este... mult mai tânăr!

În transmisiune directă de la München vă invit să ascultați, marți 15 martie, concertul cameral susținut de Kristian Bezuidenhout - la fortepiano, împreună cu Cvartetul de coarde "Chiaroscuro" în repertoriu mozartian: Cvartetul cu pian KV 493 în Mi bemol major și Concertul nr.12 KV 414 în La major în aranjament pentru pian și cvartet de coarde. Pentru Kristian Bezuidenhout universul mozartian reprezintă alpha și omega existenței sale ca artist; filmul "Amadeus" al lui Milos Forman l-a marcat încă din copilărie, acest atașament s-a concretizat la maturitate prin cele 9 CD-uri cu muzică de Mozart, albume înregistrate pe un instrument fortepiano.

Kristian Bezuidenhout - W.A. Mozart - Fantezia în re minor KV 397

De două ori distins cu premiul "Echo Klassic", o dată cu "Diapason d`or" și premiul Edison, Kristian Bezuidenhout s-a impus pe orbita internațională în 2001 când a a câștigat Marele premiu și Premiul publicului la prestigiosul Concurs Internațional de Fortepiano de la Bruges. Pe atunci avea 21 de ani, iar acum la 37 de ani se bucură de o intensă notorietate. În stagiunea curentă numele lui figurează pe afișele unor importante ansambluri specializate în muzică veche: Orchestra Australiană "Brandemburg", Orchestra de Cameră din Basel, "The English Concert", "Philharmonia Baroque", Orchestra Barocă din Freiburg, bunăoară. Interpretul născut în 1979 în Africa de Sud, cu studii în Australia, locuiește în Londra.

Înființat în 2005, Cvartetul "Chiaroscuro" are o alură transfrontalieră: violoniștii Alina Ibragimova (Rusia), Pablo Hernán Benedí (Spania), violista Emilie Hörnlund (Suedia) și violoncelista Claire Thirion (Franța). Acest ansamblu extrem de internațional produce senzație în Europa prin calitatea sunetului și abordarea plină de vitalitate a repertoriului clasic. La München, cei patru artiști vor interpreta și Divertismentul KV 138 în Fa major de Mozart în deschidere, iar la final, Cvartetul de coarde op.20 nr.3 în sol minor de Joseph Haydn.

Un repertoriu clasic, interpreți tineri și valoroși, o incursiune în trecut privind spre viitor vă propun la Radio România Muzical, marți 15 martie, de la ora 21.00.


Monica Cengher