John Eliot Gardiner și Orchestra Simfonică din Londra - în direct la Scena europeană, joi 20 octombrie
La 73 de ani John Eliot Gardiner sondează cu exaltare și originalitate integralele muzicii simfonice, după ce a înscris în albume discografice toate lucrările vocal-simfonice ale lui Johann Sebastian Bach și nu numai; în 2013 a publicat un amplu volum despre cantorul de la Leipzig sub titlul Muzică în Castelul Cerului. Odată finalizat acest monumental proiect, dirijorul înnobilat de Regina Elisabetha a II-a în 1998, s-a lansat în repertoriului clasic și romantic, între cele peste 250 de CD-uri regăsindu-se toate simfoniile de Beethoven, Schumann și Berlioz.
Cu Orchestra Simfonică din Londra are în plan integrala simfoniilor de Felix Mendelssohn. La începutul anului am fost marcată de excepționala interpretare a Simfoniei I de Mendelssohn, ascultată live la Radio România Muzical, și care între timp a apărut pe un CD împreună cu Simfonia a IV-a "Italiana" (preluată tot din concert).
În 20 octombrie, la "Barbican Hall", John Eliot Gardiner va dirija Simfonia a II-a op. 52 Cântec de slavă compusă de Felix Mendelssohn în 1840 pentru celebrarea a patru secole de la inventarea tiparului. Ca un gest simbolic, compozitorul a apelat la voci în ultima mișcare - Andante religioso, bazată pe Psalmi din Biblia luterană. Pentru interpretarea acestui opus amplu (aproape 70 de minute) Orchestra Simfonică din Londra va colabora cu Corul "Monteverdi" (fondat de Gardiner în 1964) și cu cântăreți renumiți: soprana Lucy Cowe, mezzosoprana Jurgita Adamontyé și tenorul Michael Spyres.
Concertul op. 64 în mi minor pentru vioară și orchestrăîl vom auzi la început, o capodoperă a cărei primă audiție a avut loc cu doi ani înainte de moartea lui Mendelssohn, survenită în 1847. Protagonistă este Alina Ibragimova, una dintre cele mai titrate violoniste ale generației de 30 de ani, aceasta numărându-se printre ultimii soliști ce au evoluat sub bagheta lui Yehudi Menuhin. Girul dat de legendarul muzician i-a atras o carieră internațională de succes.
Un simfonic admirabil transmis în direct de Radio România Muzical, joi 20 octombrie, de la ora 21.30.