"Am venit pe lume cu unicul scop de a compune."

Viaţa lui Franz Peter Schubert poate fi văzută ca exemplu de noţiune Romantică a geniului neglijat care se stinge în obscuritate, pentru că realizările sale au fost recunoscute postum pe plan mondial. El a fost unul dintre primii romantici, de altfel, un compozitor care, mai mult decât oricare altul, a adus liedul în etapa maturităţii sale artistice. În timpul scurtei, dar foarte prolificei sale vieţi, Schubert a creat capodopere în aproape fiecare gen muzical, toate caracterizate de armonii bogate, de expansiune a formelor clasice şi, mai presus de toate, de linii melodice extraordinare.

Începuturi

Compozitorul născut lângă Viena în 1797 a studiat muzica împreună cu tatăl şi fraţii săi, apoi a continuat la seminarul ce pregătea tineri cântăreţi pentru viaţa muzicală de la Curtea Imperială. Directorul acestei instituţii era Antonio Salieri, căruia micul Schubert i-a atras atenţia cu una dintre compoziţiile sale. În anul 1813, după ce vocea i s-a schimbat, Schubert a revenit în casa tatălui său, care l-a sfătuit să-i calce pe urme şi să devină profesor. Deşi nemulţumit cu această meserie, artistul s-a conformat, continuând să compună, însă, noaptea. Astfel, înainte de a împlini 20 de ani, catalogul opusurilor sale număra deja mai bine de 100 de lieduri (dintre care cele mai cunoscute sunt "Gretchen am Spinnrade" şi "Erlkönig" - ambele pe versuri de Goethe), numeroase creaţii simfonice şi de operă, dar şi partituri de muzică de cameră.

Eforturi zadarnice

În 1818 Schubert a hotărât, în sfârşit, să se dedice exclusiv muzicii, lucrând în vara acelui an ca profesor de muzică al familiei de aristocraţi Esterházy. În toamnă, când a părasit postul, Schubert a dus o viaţă boemă, compunând şi petrecându-şi timpul în compania prietenilor săi, care îl apreciau şi îl susţineau. În 1820 Schubert a primit o comandă pentru două opere (pentru Kärtnertor Theater şi, respectiv, pentru Theater-an-der-Wien), scriind creaţiile lirice "Zwillingsbruden" şi "Zauberharfe" - ambele fără succes de public. În lipsa unui contract cu un editor, Schubert a publicat, cu ajutorul prietenilor săi, propriile opusuri pentru un număr de aproximativ 100 de persoane. Creaţiile sale au câştigat, însă, foarte puţină atenţie, colegii săi compozitori percepând muzica lui ca imatură.

Mici semne de preţuire

În 1823 Schubert a fost ales membru onorific al Societăţii muzicale din Graz. Deşi acest lucru nu îi aducea nici un beneficiu financiar, fiind, de asemenea, o activitate inconsecventă, Schubert a savurat această mică dovadă de recunoaştere şi, în semn de mulţumire, a compus partitura cunoscută acum ca Simfonia neterminată. Cinci ani mai târziu muzica lui Schubert a fost cântată într-un concert al Societăţii muzicale vieneze, marcând singurul mare succes public pe care compozitorul l-a cunoscut în timpul vieţii. Acest lucru a părut că i-a adus lui Schubert o notă de optimism în viaţă şi, în ciuda sănătăţii şubrede, compozitorul a continuat să scrie într-un ritm incredibil de rapid.

Recunoaştere postumă

Schubert nu s-a însănătoşit (suferea de sifilis încă din 1822), stingându-se din viaţă în 19 noiembrie 1828 în braţele fratelui său, Ferdinand. Acesta a făcut toate eforturile posibile pentru a publica muzica fratelui său, dar Robert Schumann a fost cel care, în 1835, a descoperit partitura Simfoniei a IX-a de Schubert, a scris despre geniul compozitorului austriac şi a organizat premiera mondială a opusului, deschizând astfel drumul unei re-evaluări complete a realizărilor lui Franz Schubert şi, implicit, recunoaşterea acestuia în plan mondial.

Franz Schubert este "Compozitorul săptămânii" în fiecare zi de luni şi până vineri, în săptămâna 26-30 ianuarie 2015, de la ora 12.00, la Arpeggio.