Ștefan Aug. Doinaș (n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad - d. 25 mai 2002, București) - poet, eseist, traducător.

Ștefan Aug. Doinaș citește poemul Mistrețul cu colți de argint. Datat de autor 1945, transcris din volumul Omul cu compasul, versuri 1941-1965, ciclul Mistrețul cu colți de argint (Balade vechi), București, Editura pentru Literatură, 1966; difuzat în emisiunea ”Moment poetic” din 12 decembrie 1976, redactor: Dan Verona. Înregistrare pe bandă magnetică din Fonoteca Radio România (ZW AUR 903 I).

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea/ prin inimă neagră de codru trecea./ Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,/ cânta dintr-un flaut de os şi zicea:/ – Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse/ mistreţul cu colţi de argint, fioros,/ ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse/ copita şi blana şi ochiul sticlos.../ – Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,/ mistreţul acela nu vine pe-aici./ Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,/ ori vulpile roşii, ori iepurii mici .../ Dar prinţul trecea zâmbitor înainte/ privea printre arbori atent la culori,/ lăsând în culcuş căprioara cuminte/ şi linxul ce râde cu ochi sclipitori./ Sub fagi, el dădea buruiana-ntr-o parte:/– Priviţi, cum se-nvârte// făcându-ne semn/ mistreţul cu colţi de argint, nu departe:// veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!.../ – Stăpâne, e apa jucând sub copaci,/ zicea servitorul privindu-l isteţ./ Dar el răspundea întorcându-se: – Taci.../ Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ./ Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:/ – Priviţi cum pufneşte şi scurmă, stingher,/ mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:/ veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...// – Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,/ zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ./ Dar el răspundea întorcându-se: – Taci.../ Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ./ Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:/ – Priviţi unde-şi află odihnă şi loc/ mistreţul cu colţi de argint, din poveste:/ veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!.../ – Stăpâne, e luna lucind prin copaci,/ zicea servitorul râzând cu dispreţ./ Dar el răspunde întorcându-se: – Taci.../ Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ./ Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii/ cum stă în amurg, la izvor aplecat,/ veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii/ îl trase sălbatic prin colbul roşcat./ – Ce fiară ciudată mă umple de sânge,/ oprind vânătoarea mistreţului meu?/ Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?/ Ce veştedă frunză mă bate mereu?.../ – Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,/ chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci./ Ascultă cum latră copoii gonindu-l.../ Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. – Taci./ Mai bine ia cornul şi sună întruna./ Să suni până mor, către cerul senin.../ Atunci asfinţi după creştete luna/ şi cornul sună, însă foarte puţin.

Extras din audiobook-ul Ștefan Aug. Doinaș, Trandafirul negru (București, Editura Casa Radio, 2012), un proiect al Serviciului Patrimoniu Cultural și Arhive/SPCA.