Grădinile tradiționale japoneze, mestecenii, diamantul, cântul gregorian, meduzele, haikuurile - pot fi exemple de impecabil minimalist. Desăvârșirea frapează, adesea, prin economia de mijloace cu care e făurită (în cazul diamantelor, vorbim despre carbon, între cele mai comune elemente din jurul nostru). Trecând de aparențe, sigur că dincolo de cărămizile de construcție trebuie să se găsească un cod-sursă la care nu putem avea acces, dar pe care nu e greu să-l intuiești. În lipsa accesului la codul-sursă, ne rămân totuși mirarea, admirația și satisfacțiile interioare, estetice, care pleacă de la simplitate, claritate, esențializare, armonie.

"Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inima și mintea noastră, cu tot ceea ce noi, cei în viață, putem să-i aducem ca ofrandă." - era convins Dinu Lipatti, legendarul pianist și compozitorul de mare talent care a venit pe lume, la București, într-un 19 martie 1917. Tot ceea ce a făcut, a făcut fără rest, fără compromisuri - pentru muzică. A beneficiat de înzestrări muzicale excepționale, dar a avut parte și de o smerenie în raportarea sa la arta interpretării care l-a trimis, peste timp, acolo unde îl știm: în legendă. A înțeles să șlefuiască răbdător, să caute echilibrul geometriilor nevăzute ale partiturilor, să evite perfidele manierisme și, în fond, să realizeze identificarea dintre necesar și suficient.

Nu întâmplător, Lipatti continuă să fascineze și în momentul de față: revista franceză "Diapason" a apreciat cu "Diapason d'Or" recenta şi excelenta reeditare, a casei "Solstice", dată ultimului recital al artistului, cel din 16 septembrie 1950, de la Besançon, Franța. Noi îl urmărim pe Lipatti ca "Interpret al zilei", la "Arpeggio", marți, 19 martie, când se împlinesc 102 ani de la venirea sa pe lume.