Dincolo de culise cu Valentin Răduțiu - începând din 12 octombrie
Deși născut și crescut la München, iubește România, este profund atașat de țara părinților săi. Suficient cât să se declare cu naturalețe român într-un context în care această asumare este, de multe ori, demonetizată. Însă Valentin Răduțiu nu este sensibil la prejudecăți și clișee. A învățat, crescând în societatea germană, să se raporteze la ambele culturi dintr-o perspectivă obiectivă, apreciindu-le calitățile și cunoscându-le minusurile. La aproape 30 de ani, Valentin Răduțiu este un nume pe care-l vedem din ce în ce mai des pe afișele de concert din Europa și, bineînțeles, din România. Laureat al unor importante concursuri internaționale, Răduțiu a impresionat în 2011 juriul competiției George Enescu de la București, reușind să se claseze pe poziția a doua. Sfaturile profesionale ale unor maeștri ca Heinrich Schiff, Clemens Hagen și David Geringas l-au transformat pe Valentin Răduțiu într-un artist matur, cu o înțelegere muzicală superioară, ce-i permite să treacă dincolo de indicațiile teoretice ale partiturii, într-un univers în care tehnica este întotdeauna subordonată sensului profund al artei sonore.
Un mare iubitor al muzicii enesciene, Valentin Răduțiu a înregistrat alături de pianistul Per Rundberg integrala sonatelor pentru violoncel și pian ale marelui autor român, un disc pentru care a primit aprecieri unanime.
Lui Valentin Răduțiu, care cântă pe un violoncel Francesco Ruggieri din 1685, îi dedicăm următoarele trei ediții ale emisiunii "Dincolo de culise", spațiu în care vom survola împreună lumea sa interioară, gândurile, amintirile, speranțele, o parte din ceea ce este tânărul muzician dincolo de fracul de concert. Un prim episod va fi difuzat luni, 12 octombrie, de la ora 20.00, cu reluare sâmbătă, 17 octombrie (ora 13.05).
Partea a doua a acestui interviu va fi difuzată luni, 19 octombrie (ora 20.00), cu reluare sâmbătă, 24 octombrie (ora 13.05) iar episodul al treilea poate fi ascultat luni 26 octombrie de la ora 20.00 dar și în reluare sâmbătă, 31 octombrie (ora 13.05).