De 1 mai, în direct, Orchestra Filarmonicii din Berlin

Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, 1 mai, de la ora 12.00, concertul care va avea loc la Filarmonica din Berlin, susținut de membrii Orchestrei Filarmonicii din Berlin, dirijor Kirill Petrenko.

Este primul concert în direct pe care Radio România Muzical îl transmite de pe o scenă internațională, preluat prin Uniunea Europeană de Radio, după data de 7 martie 2020 - ulterior, toate concertele și spectacolele au fost anulate, având în vedere pandemia de coronavirus.

Sala Filarmonicii din Berlin va fi goală pe 1 mai, iar colectivul artistic de pe scenă va fi adaptat situației, cu un număr mai mic de muzicieni. Însă Filarmonica din Berlin și-a dorit foarte mult ca, totuși, acest concert să aibă loc. Începând cu anul 1991, deci de aproape 30 ani, Filarmonica din Berlin a susținut în fiecare an un concert pe 1 mai, marcând data înființării sale, 1 martie 1882. Mai mult, a fost mereu un concert european, într-un spațiu cu semnificații istorice.

În 2020, concertul urma să fie susținut la Tel Aviv, cu ocazia vizitei președintelui Germaniei, Frank Walter Steinmeier, în capitala Israelului și în preambulul turneului european pe care orchestra avea să-l susțină.

Pe 1 mai 2020, președintele Frank Walter Steinmeier va susține o scurtă alocuțiune pe scena Filarmonicii din Berlin, iar apoi, va urma programul muzical, care cuprinde piesele Frates de Arvo Pärt, "Ramificații" de György Ligeti, Adagio de Samuel Barber și Simfonia a IV-a în Sol major de Gustav Mahler, aceasta din urmă, cu soprana Christiane Karg solistă.

Concertul este transmis în direct de televiziuni și radiouri publice din 80 de țări de pe întregul mapamond. "Acest concert a vorbit întotdeauna despre Europa unită, un mesaj care ne apare mai important astăzi ca niciodată. Cu acest concert, dorim să transmitem publicului de pretutindeni un mesaj de solidaritate" - declară organizatorii.

La Radio România Muzical, concertul este comentat de Monica Cengher.

Monica Cengher: "Izolarea care ne-a răvășit viețile, bucuriile trăite ȋmpreună și percepția timpului - spartă doar de știrile alarmante despre victimele din ce ȋn ce mai numeroase - găsește un adversar redutabil ȋn Orchestra Filarmonicii din Berlin, una dintre cele mai faimoase ale lumii, hotărâtă să-și reia contactul cu admiratorii de pretudindeni printr-un concert live ȋmpreună cu directorul muzical, fabulosul dirijor Kiril Petrenko.

După minunatul cadou oferit timp de 30 de zile, datorită căruia am navigat cu nespusă curiozitate, ȋncântare și … gratuit ȋn serviciul de streaming "The Digital Concert Hall", celebrissima orchestră berlineză este prima de pe mapamond cu un asemenea proiect. Curaj nebun? Probabil, cu toate că ȋn sală nu e permis accesul publicului, ceea ce obturează fluxul emoțional specific unui act artistic. Ȋn schimb, concertul va putea fi urmărit ȋn 80 de țări, iar prin Uniunea Europeană de Radio ascultătorii postului Radio România Muzical vor primi această "floare" unică până acum ȋn peisajul pustiit de pandemie.

Programul concertului transmis ȋn direct de la Berlin este adaptat restricțiilor de distanțare și după ecoul nefiresc al pașilor pe scenă vom asculta capodopere contemporane și romantice ȋntr-o formulă orchestrală foarte restrănsă, de-a dreptul camerală. Fratres de Arvo Pärt deschide simbolic șirul miniaturilor din prima parte, piesă din 1977 ȋn care "clipa și eternitatea se iau la trântă ȋn ființa noastră"; urmează interiorizata Ramifications scrisă ȋn 1968 de György Ligeti, compozitorul născut la Târnăveni ȋn 1923, după care pătrundem ȋn melodioasa sonoritate ce unește cerul cu pământul din Adagio pentru coarde de Samuel Barber. Ȋn partea a doua Kiril Petrenko dirijează Simfonia a IV-a ȋn Sol major de Gustav Mahler ȋn adaptarea camerală a lui Erwin Stein. Soprana Christiane Karg va cânta "Bucuriile cerești" din finalul acestei simfonii lipsite de umbre și anxietăți."