Daniele Gatti și Orchestra Regală Concertgebouw - în direct de la Amsterdam - Scena Europeană, în 18 august

In cadrul Festivalului "Robecco Summer Nights" dirijorul italian Daniele Gatti trasează parcă deja câteva dintre intențiile sale, în noua lui calitate de director musical al faimoasei orchestre olandeze, funcție pe care o preia din această stagiune.

Un program alcătuit din 4 lucrări: primele trei traversează aproape un secol de muzică franceză și lor li se adaugă, în final, spectaculozitatea scriiturii lui Stravinski din Suita Petrușka (versiunea din 1947)!

De altfel, muzicianul care va împlini în această toamnă 55 de ani, afirma că intenționează să lucreze cu ansamblul și "asupra altor aspect ale repertoriului simfonic - în mod special muzica franceză și cea de a doua Școală Vieneză, care are strânse legături cu Mahler. Referitor la muzica franceză (spune Daniele Gatti) aduc cu mine propria moștenire: experiențele mele la Paris m-au ajutat să pătrund cu adevărat în sufletul muzicii franceze. Dar aștept să o redescopăr cu Orchestra Concertgebouw și să dezvoltăm împreună o nouă viziune asupra acestui repertoriu".


Ultima lucrare simfonică a lui Claude Debussy - Jocuri (începută la mijlocul lui august 1912 și încheiată doar o lună mai târziu) este urmată pe afișul concertului din 18 august de Metaboles de Henri Dutilleux (autor francez de la a cărui naștere s-a marcat în acest an un secol); două opusuri ale veacului XX despărțite de aproape 5 decenii, care mizează - fiecare - pe un "spectacol" al culorilor orchestrale, pe o dinamică a schimbărilor, a contrastelor… (Cineva chiar comenta că Debussy modifică tempo-ul în "Jeux" din două în două măsuri !!!) A treia incursiune în istoria muzicii franceze este una romantică, plină de elan și patos chiar, o partitură concertantă scrisă de Camille Saint Saens pe când avea 37 de ani: primul său Concert pentru violoncel și orchestra, care o va aduce pe podiumul solistic pe Sol Gabetta - care provine din Argentina dar aduce și tradiția franceză a interpretării instrumentale … Ați ascultat-o recent în deschiderea Festivalului Proms, la mijloc de iulie, cântând Elgar! La Amsterdam vine după o serie de apariții camerale în Norvegia și va evolua - în același program al ansamblului - în turneu la Festivalul de la Lucerna, în finalul lunii…

Image result for Sol Gabetta Gatti

Sol Gabetta în repetiție la Concertgebouw

O simbolică simetrie a afișului propune - în finalul serii - o altă muzică de balet căci și "Jocurile" lui Debussy și "Petrușka" de Stravinki au fost scrise pentru Baletele Ruse ale lui Serge Diaghilev (fiind prezentate la 2 ani distanță, în 1913 și, respectiv, 1911)… O nouă viață au căpătat ambele partituri în 1947, când Stravinski a revizuit al său Konzertstück iar muzica lui Debussy a beneficiat de o excelentă înregistrare a Orchestrei Academiei Santa Cecilia cu Victor de Sabata la pupitru !

Vă aștept la această "paradă" a virtuozității și strălucirii interpretative în 18 august, la Scena Europeană, de la ora 21.

Anca Ioana Andriescu