Concursul internațional “George Enescu” 2024, în direct la Radio România Muzical


Între 31 august și 27 septembrie, unul dintre evenimentele vieții muzicale românești, Concursul internațional "George Enescu", poate fi ascultat în direct la Radio România Muzical. Concertul de deschidere din 31 august de la Ateneul Român, cele trei finale cu orchestra, precum și 5 recitaluri susținute de membri ai juriilor și laureați ai edițiilor precedente, concertul de închidere din 27 septembrie, vor fi transmise live de Radio România Muzical, care continuă astfel colaborarea cu o tradiție de 66 ani care există între concursul George Enescu și corporația publică Radio România.

De asemenea, semifinalele de la cele trei secțiuni ale concursului - violoncel, vioară și pian - , precum și recitalul din 15 septembrie, vor fi înregistrate și retransmise ulterior, începând cu luna octombrie 2024.

Concertele de deschidere și închidere ale concursului pot fi ascultate și la Radio România Cultural.

La propunerea Radio România Muzical, concertul de deschidere a Concursului George Enescu 2024 este și parte a Stagiunii de vară Euroradio, unul dintre cele mai importante proiecte din cadrul EBU (European Broascasting Union), reunind concerte și recitaluri derulate la cele mai importante festivaluri europene. De asemenea, parte a Stagiunii de vară EBU este și recitalul susținut de Liviu Prunaru și Valentin Șerban pe 13 septembrie la Ateneul Român.

Editura Casa Radio lansează pe parcursul derulării Concursului internațional George Enescu un album semnat de violonistul Valentin Șerban și pianista Daria Tudor, în colecția "Moștenitorii României muzicale" propusă de Radio România Muzical. Înregistrările au fost realizate în vara anului 2023 la Sala Radio, Valentin Șerban, câștigător al premiului I la Concursului Enescu 2020-2021, primind această propunere ca urmare a distincției obținute.

În 2023, proiectul Radio România Muzical "Moștenitorii României muzicale" a reunit recitaluri susținute de laureați români ai Concursului George Enescu, evenimente organizate în colaborare ca Artexim, parte a strategiei postului public de radio de promovare a talentelor românești autentice din domeniul muzicii culte. În această serie au evoluat violonistul Valentin Șerban și pianista Daria Tudor la Sala Radio (12 februarie 2023), pianistul George Todică la Ateneul Român (13 mai 2023), violonista Maria Marica și pianista Daria Tudor la Ateneul Român (15 noiembrie 2023)

Programul complet al transmisiunilor directe de la Radio România Muzical:

Sâmbătă, 31 august, ora 18.00

Concertul de deschidere a Concursului Internațional « George Enescu », 2024. Realizator Anca Ioana Andriescu. În direct de la Ateneul Român, concertul susținut de Orchestra Națională Radio, dirijoare Delyana Lazarova. Soliști : violonista Marica Marica, violoncelistul Benjamin Kruithof și pianista Alexandra Segal (câștigătorii Concursului George Enescu 2022). În program : Shin Kim - Simfonia nr. 1 "Consolations", Paul Constatinescu - Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, George Enescu - Poema română op. 1

4 septembrie, ora 19.00

Recitalul susținut de violoncelistul David Geringas și pianistul Mihail Mordvinov. Realizator Jeanine Costache. Jean Sibelius - Malinconia op. 20, Edvard Grieg - Sonata op. 36 în la minor și 3 piese din Suita "Peer Gynt", Alfred Schnittke - Epilogue for violoncel, pian și bandă din baletul "Peer Gynt"

6 septembrie, ora 19.00

Recitalul susținut de violonistul Dmitri Sitkovetsky, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Lukas Geniusas. Realizator Marina Nedelcu. În program: Franz Schubert - Sonata D 821 în la minor "Arpeggione", Sonata D 574 în la major pentru vioară și pian, Trio nr. 1 op. 99 în si bemol major

10 septembrie, ora 18.00

Concursul Internațional "George Enescu", 2024 - finala secțiunii violoncel. Cu participarea Orchestrei Naționale Radio, dirijor Jonathan Bloxham. Comentează Laura Ana Mânzat

13 septembrie, ora 19.00

Recitalul susținut de violoniștii Liviu Prunaru și Valentin Șerban. Comentează Irina Cristina Vasilescu. Charles-Auguste de Bériot - Grand Duo nr.1 pentru două viori, Grażyna Bacewicz - Suită pentru două viori,
Eugène Ysaÿe - Sonata în la minor pentru două viori op. postum

16 septembrie, ora 18.00

Concursul Internațional "George Enescu" 2024. Finala secțiunii vioară. Cu participarea Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", dirijor Alan Buribayev. Realizator Monica Isăcescu Lup

19 septembrie, ora 19.00.

Recitalul susținut de pianista Lilya Zilberstein. Comentează Petre Fugaciu. Maurice Ravel - Valsuri nobile și sentimentale, Ernest Chausson - Quelques danses op. 26, Carl Czerny - Introducere, variațiuni Briante și rondeau de chasse op. 202, Serghei Rahmaninov - 13 preludii op. 32

21 septembrie, ora 19.00

Recitalul susținut de pianistul Simon Trpceski. Comentează Laura Mânzat. Frederic Chopin - Mazurcile op. 24, Edvard Grieg - Suita Holberg op. 40, Joseph Haydn - Sonata în do minor, Serghei Prokofiev - Sonata nr. 7 op. 83 în si bemol major

22 septembrie, ora 18.00

Concursul Internațional "George Enescu" 2024 - finala secțiunii Pian. Realizator Ștefan Costache. Cu participarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Dirijor Christian Reif

27 septembrie, ora 18.00

Concertul de închidere a Concursului George Enescu 2024. Realizator Irina Cristina Vasilescu. În direct de la Ateneul Român, concertul susținut de dirijorul Cristian Măcelaru și participanții la masterclassul de dirijat, la pupitrul Orchestrei Române de Tineret