Concertul tenorului Teodor Ilincăi - în direct de la Ateneul Român
Miercurea aceasta, în 13 martie, îl puteți asculta în transmisiune directă la Radio România Muzical pe Teodor Ilincăi, unul dintre cei mai apreciați tenori ai generației sale. Muzicianul susține un concert pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, în compania Orchestrei Camerata Regală și a unor prieteni, de asemenea cântăreți de succes: baritonul Șerban Vasile și soprana Paula Iancic. Seara va fi condusă de la pupitrul dirijoral de Constantin Adrian Grigore.
Teodor Ilincăi nu numai că va cânta, dar va fi prezent pe afiș și în calitate de poet, evenimentul marcând și lansarea celui de-al doilea volum de poezii și aforisme ale artistului, Mozaic, volum ilustrat de Virgiliu Parghel. De altfel cei prezenți la Ateneul Român se vor bucura și de o expoziție de grafică semnată de artistul Virgiliu Parghel și de o sesiune de autografe cu tenorul Teodor Ilincăi.
Concertul începe la ora 19.00 și este organizat de Elite Art Club UNESCO - reprezentant unic în România a Jeunesses Musicales International, cu sprijinul Global Vision.
Teodor Ilincăi a studiat oboiul la Liceul de Artă din Suceava, apoi a absolvit secția de filologie a Liceului Constantin Brâncoveanu din București, iar în cadrul Universității Naționale de Muzică bucureștene nu a studiat canto, ci Muzică bizantină. În timpul facultății a început să ia lecții de canto cu maestrul Corneliu Fânățeanu și a fost angajat în Corul Operei din capitală, primind curând primele roluri secundare. Pe aceeași scenă, a Operei Naționale București, a debutat, în rolul Ionică din opera Montaul încălțat de Cornel Trăilescu. În aceeași perioadă a urmat cursuri de măiestrie interpretativă susținute de soprana Leontina Văduva, mezzo-soprana Viorica Cortez și baritonul Eduard Tumagian. A debutat și într-un concert vocal-simfonic, la Filarmonica din Timișoara, colaborare urmată de altele: cu Filarmonica bucureșteană și cu orchestrele Radio România, între altele. Prima apariție pe o scenă de operă din afara României a fost în ianuarie 2009 la Opera din Hamburg, în rolul MacDuff din Macbeth de Verdi. Au urmat apariții pe renumite scene de operă - la Opera de Stat din Viena, Covent Garden din Londra, mai târziu la Munchen, Berlin, Marsilia, Paris, Tokyo, Madrid, Sydney, iar acasă la Timișoara, Cluj și București. Teodor Ilincăi a colaborat, în cadrul a numeroase concerte, cu soprana Angela Gheorghiu.
Grație generozității și calităților sale umane și profesionale, Teodor Ilincăi a fost învestit de către Principesa Margareta a României, Custodele Coroanei române, cu Ordinul "Coroana României" în grad de Cavaler, prin hotărârea Majestății Sale Regele Mihai I al României, urmând ca în anul 2018 să fie ridicat în grad de Ofițer al aceluiași ordin de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române - se arată în comunicatul de presă.