Concertul de deschidere a Festivalului Internaţional de Muzică 'Primăvara de la Praga' la 'Scena europeană'

Festivalul Internațional de Muzică "Primăvara de la Praga" se va desfăşura anul acesta între 12 mai şi 4 iunie - un festival ce reunește în fiecare an artiști de renume, orchestre și ansambluri de muzică de cameră din întreaga lume.
Prima ediţie a Festivalului, cea din 1946 a fost organizată sub patronajul președintelui cehoslovac Edvard Beneš, iar comitetul de organizare a fost alcătuit din importante personalități ale vieții muzicale din Cehia. Tot atunci, Orchestra Filarmonică Cehă își sărbătorea cincizeci de ani de existență și a fost invitată să evolueze în toate concertele manifestării, proiectul fiind inițiat de Rafael Kubelík, prim dirijor al orchestrei în acel moment. Astfel, muzicieni precum Karel Ančerl, Leonard Bernstein, Sir Adrian Boult, Rudolf Firkušný, Jaroslav Krombholc, Rafael Kubelík, Moura Lympany, Evgeny Mravinsky, Charles Münch, Ginette Neveu, Jarmila Novotná, Lev Oborin, David Fiodorovici Oistrah, Ken-Ichiro Kobayashi și Jan Panenka au primit ovații entuziaste pe scena festivalului.
Din 1952, Festivalul Internațional de Muzică "Primăvara de la Praga" debutează pe 12 mai - comemorarea morţii lui Bedřich Smetana - cu ciclul de poeme simfonice Má vlast (Patria mea) și se obișnuia să se încheie (până în 2003) cu Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven.
Locul tradițional de desfășurare a manifestării - sala de concerte "Dvorak - Rudolfinum", o sală cu o acustică excelentă găzduită de edificiul cu o arhitectură neorenascentistă, situat pe malul râului Vltava. La aceasta se adaugă Casa Municipală din Praga care are, însă o sală cu o capacitate mai mare.
Duminică 12 mai 2019, Sala "Smetana" a Casei Municipale din Praga, găzduieşte primul concert care va deschide cea de-a 74-a ediţie a Festivalui Internațional de Muzică "Primăvara de la Praga". În mod tradițional, din 1952, lucrarea interpretată în cadrul concertelor de deschidere aparţine compozitorului ceh Bedrich Smetana - Ciclul de poeme simfonice "Patria mea".
În cadrul primelor ediţii era de neconceput ca lucrarea să fie interpretată de către o altă orchestră decât una cehoslovacă, de un alt dirijor decât unul ceh sau slovac. Primii maeştri ai baghetei străini cărora le-a fost încredințată celebra partitură a lui Smetana au fost Lovro von Matačić și Wolfgang Sawallisch, în anii 1980. Cu toate acestea, ei au condus Filarmonica Cehă.
Un punct de cotitură a venit însă în 1993, când Ciclul de poeme "Patria mea", a fost interpretat pentru prima dată în festival de o orchestră străină. Era vorba despre Orchestra Filarmonicii din Liverpool, sub bagheta cehului Libor Pešek. De atunci au mai existat şi alte ocazii în care compoziția, considerată exclusiv cehă, a primit o nouă interpretare: Roger Norrington și "London Classical Players" în 1996, Orchestra Simfonică din Londra condusă de Colin Davis în 2005 sau Filarmonica vieneză sub bagheta lui Daniel Barenboim în 2017. Și acestea sunt doar câteva dintre exemple.
Nu rataţi duminică 12 mai, de la ora 21.00 în transmisiune directă, la Radio România Muzical, concertul de deschidere a Festivalului Internaţional "Primăvara de la Praga", susţinut de Orchestra Simfonică din Bamberg - la pupitrul dirijoral Jakub Hrůša. În program Ciclul de poeme simfonice "Patria mea" de Bedrich Smetana.