Concert dedicat compozitorului danez Carl Nielsen la Sala de concerte din Copenhaga
Vă invităm să redescoperiți universul muzicii nordice urmărind concertul susținut de Orchestra Simfonică Națională Daneză la Sala de concerte din Copenhaga (operă a arhitectului francez Jean Nouvel). Cu o suprafață totală de 25.000 m², acest complex arhitectonic din capitala Danemarcei, dedicat muzicii în exclusivitate, cuprinde o sală de concerte cu 1.800 de locuri și trei studiouri de înregistrări.
Concertul de joi, 27 aprilie 2023, de la ora 20.30 se va desfășura sub bagheta dirijorului italian Fabio Luisi și va cuprinde trei creații cu semnătura lui Carl Nielsen, considerat cel mai important compozitor al Danemarcei. El a fost, de asemenea, violonist, dar și un mare dirijor și s-a situat la trecerea dintre secolele XIX și XX (a trăit în perioada 1865-1931).
Veți putea asculta din creația acestui compozitor Poemul simfonic op.49 "Pan și Syrinx", prezentat în primă audiție la 11 februarie 1918, o lucrare foarte bine primită de public la acea vreme. Iată ce nota presa vremii: "Expresivitatea lucrării lui Nielsen crește progresiv. Notele înalte și cele joase ale orchestrei par la început că răsună în contradicție, până când bucuria izbucnește spontan."
Va urma Concertul op.57 pentru clarinet și orchestră, conceput de Carl Nielsen în cea mai dificilă perioadă a vieții sale. Avea 63 de ani și un renume considerabil în toată Scandinavia, dar totuși era dezamăgit de faptul că muzica sa nu ajungea mai mult la publicul larg, și știa că zilele îi erau numărate. Avea să mai trăiască încă trei ani, până în 1931. Poate că acest lucru explică lupta sonoră care se dă de-a lungul acestui concert. Evitând forma de concert clasic, Nielsen a creat concertul său pentru clarinet, într-o singură mișcare.
Simfonia a 4-a, "The Inextinguishable" op. 29 va fi ultima lucrare din programul concertului susținut de Orchestra Simfonică Națională Daneză la Sala de concerte din Copenhaga sub bagheta lui Fabio Luisi. Este a patra dintre cele șase simfonii de Carl Nielsen, compusă între anii 1914 și 1916. Ne-a rămas și o notă explicativă a compozitorului, în care subliniază ideea care a stat la baza acestei lucrări:
"Muzica este viață... De îndată ce o notă izolată răsună în aer sau în spațiu, rezultă viața și mișcarea. Muzica este cea mai sensibilă expresie a impulsului vieții. Simfonia mea descrie tocmai fluxul vital și fericirea noastră de a-l percepe... Această muzică nu se bazează pe un program, este o schiță a straturilor emoționale vitale... Muzica este viață, și, ca viața, este de nestins."