Plin de idei şi planuri Sabin Păutza nu-şi arată vârsta, priveşte cu optimism înainte, doar marile reuşite adunate în experienţa sa de-o viaţă pot indica faptul că trece pragul de 75 de ani. Ceea ce-l deosebeşte de ceilalţi confraţi este succesul internaţional pur şi simplu, pasăre rară la noi, chiar dacă trăim în plină globalizare, cu uşile larg deschise.

Indiferent de stilurile pe care le-a traversat (de la neofolclorism, dodecafonism, la jazz, pop şi post-modernism) compozitorul Sabin Păutza a ştiut să-şi impună glasul său autentic, lucrările lui fiind premiate atât în România cât şi în America, preţuite deopotrivă de interpreţi şi public. Ca dirijor a cutreierat lumea în lung şi-n lat, fiind cap de afiş în concerte de la Carnegie Halldin New York, Santa Cecilia din Roma, Fr. Chopindin Varşovia sau Philharmonic Halldin Sydney.

La 22 de ani, după absolvirea Conservatorului din Bucureşti, este chemat de rectorul Conservatorului din Iaşi să predea armonia. Şi în această ipostază nu a mers pe căi bătătorite, folosind în lecţiile sale exemple din repertoriul formaţiilor Beatles şi Rolling Stones sau Jimi Hendrix. Iubit nu a fost doar de studenţii săi, ci şi de membrii Orchestrei Simfonice din Plainfield - New Jersey, unde a fost director muzical şi dirijor principal vreme de peste 20 de ani. Puţini şefi de orchestră se despart de ansamblul lor în condiţii atât de frumoase; la pensionare (2008), au creat special pentru Sabin Păutza postul de dirijor emerit, care figurează şi astăzi în pliantele orchestrei. În anii `90 dirija în America mai multă muzică românească decât se putea auzi în stagiunile noastre, invitând acolo mari interpreţi români.

Un microfon (de la Securitate) găsit în bucătăria sa a fost picătura care a umplut paharul, ca şi frustrarea de a nu putea pleca peste graniţe când i se cânta vreo lucrare sau de a realiza turnee cu Corul Animosi - un fel de copil al Corului Madrigal, fondat la Iaşi în 1967 de tânărul profesor. Ca prin minune primeşte în 1984 o bursă în America şi la un an după cererea azilului politic dirijează la Carnegie Hall Orchestra Simfonică a Universităţii din New York, în program figurând şi propria lucrare Haiku.

Noroc? Cu siguranţă că Sabin Păutza a avut multe şanse în viaţă, dar şi o minte limpede şi o cultură bogată, precisă, şlefuită în ani de de studiu, ca şi prin cursurile de perfecţionare (1970) de la Accademia Chigiana din Siena, Italia, urmate cu Franco Donatoni, Franco Ferrara şi Bruno Maderna.

Dacă în tinereţe, încă de pe băncile conservatorului bucureştean, Sabin Păutza orchestra melodii de muzică uşoară sub supravegherea colegului său mai mare Richard Oshanitski, în perioada americană Leonard Bernstein i-a încredinţat muzici de revistă pentru a putea fi interpretate în sălile de concert. De curând am aflat că a orchestrat opera Strigoii de George Enescu,pe care dirijorul Gabriel Bebeşelea a înregistrat-o cu Rundfunk Sinfonieorchester la Berlin, în decembrie 2017.

Ce fel de surprize ne pregăteşte Sabin Păutza, stabilit acum la Reşiţa în casa bunicilor, "cu mobilier făcut numai de mine"? Asta vom vedea. Maestrului îi dorim "La mulţi ani, cu sănătate!", iar pe dumneavoastră, dragi ascultători, vă aştept joi, 8 februarie, de la ora 13.10 la o ediţie specială a Polifoniilor, dedicată exclusiv compozitorului şi dirijorului Sabin Păutza.

În opera sa de autor se regăsec multe lucrări premiate: Premiul George Enescual Academiei Române pentru Ofranda Copiilor Lumii, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru Cvartetul de Coarde Nr. 3, Marele Premiu al Televiziunii Române, pentru piesa de muzică uşoară Un Brad Bătrânpe versurile lui Nicolae Iorga, Premiul Internaţional de Compoziţie din Salt Lake City, Utah pentru Cinci piese pentru orchestrăşi Marele Premiu Dr. Martin Luther King Jr. pentru lucrarea Chimes.
Acum la rândul său acordă premii. La Reşiţa a fondat Festivalul Internaţional "Sabin Păutza" care în acest an ajunge la a V-a ediţie (16-20 mai) ce cuprinde şi concursuri de interpretare pianistică şi compoziţie.