Comemorare a compozitorului Mihail Andricu, între 29 ianuarie și 2 februarie
"Muzica lui Andricu? Ea e detașată întotdeauna de autorul ei - clasic prin excelență. De o parte cărțile, jazzul (al cărui prim admirator în România și printre primii la Paris a fost), țigările, musafirii, Stravinski, Debussy și ceilalți, pe de altă parte muzica sa în care a rămas mereu același, evoluând continuu și imperceptibil timp de decenii. Simfoniile, simfonietele, suitele sale sunt impregnate profund de cultură muzicală. O cultură neostentativă, neapăsătoare, în stare firească și nu livrescă." - sunt cuvintele compozitorului Anatol Vieru despre Mihail Andricu, unul dintre cei mai prolifici autori români din prima jumătate a secolului XX, de la a cărui dispariție fizică se împlinesc, în data de 4 februarie, cinci decenii.
Din 29 ianuarie îl evocăm pe Mihail Andricu, deschizând o serie de 5 rubrici speciale, pe care vi le propunem în fiecare zi, în cadrul emisiunii "Polifonii". 5 rubrici speciale dedicate creației compozitorului Mihail Andricu, între cei care au dat relief și personalitate culturii muzicale românești în sensul ancorării ei în tradiționalul autohton. Meritele sale sunt apreciate în contextul demersului inițiat de George Enescu, la a cărui concretizare au mai contribuit Paul Constantinescu, Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea; a căror viziune estetică depășește folclorismul prin abordarea formelor mari și prin demersul sincronizării cu curentele europene cu care au fost contemporani și pe care s-au străduit să le asimileze.
Mentor al unor nume ca Ștefan Niculescu, Aurel Stroe și Doru Popovici, Mihail Andricu se numără printre cei mai importanți creatori de muzică simfonică și de cameră din România. Opusurile ce îi poartă semnătura se detașează prin claritate, rigurozitate a formei muzicale, echilibru și constanță. Definitorii îi mai sunt evocarea pastoralului și ritmica diversă, ce își găsește inspirație în creația tradițională.
Personalitatea sa neconvențională, faptul că era la curent cu noutăți muzicale neagreate de partid, că frecventa constant ambasadele occidentale și că își exprima destul de liber și nu mereu favorabil opiniile la adresa acțiunilor politice l-au transformat automat într-o țintă a Securității, Episodul excluderii pe motive politice destul de vagi și laconice, în 1959, a lui Mihail Andricu din Academia Română, din Uniunea Compozitorilor și din rândul profesorilor Conservatorului bucureștean reprezintă un episod dureros, amar, unul dintre multele nedrepte și dramatice petrecute în timpul regimului comunist. Practic, din punct de vedere artistic, numele lui Mihail Andricu a dispărut total, o perioadă, de pe afișele vremii.
La Radio România Muzical, timp de cinci zile, vă oferim șansa de a-l cunoaște sau de a-l reevalua pe Mihail Andricu, ascultând multe dintre lucrările lui reprezentative, cele mai multe păstrate doar în Fonoteca Radio România; sub semnul semicentenarului trecerei sale în eternitate.