Capodopere de Franz Schubert, în direct, vineri, 18 octombrie 2019

În minunata sală Hercules situată chiar în centrul orașului München, în fostul palat regal al monarhilor bavarezi, Residenz, se va desfășura vineri, 18 octombrie, ora 21.05, concertul susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze sub bagheta lui Riccardo Muti, cu un program integral Schubert.

Deși s-a stins la vârsta de 31 de ani, acest compozitor austriac a dominat prin sensibilitate și rafinament începutul de secol 19, secolul romantismului în muzică, și ne-a lăsat peste o mie de lucrări menționate în catalogul său "Deutsch".

Schubert este un maestru incontestabil al muzicii de cameră și în special al liedului. Aș aminti din creația sa cele 21 de sonate pentru pian, cvartetele de coarde sau cele două cvintete, fiecare cu particularitățile proprii, "Păstrăvul" și Cvintetul cu două violoncele, apoi octuorul pentru coarde și instrumente de suflat. Pe lângă acestea și multe altele desigur, cum ar fi în primul rând nenumăratele lieduri, în jur de 600, dar și creațiile corale, Schubert ne-a lasat 10 simfonii și șase misse.

Veți putea asculta în transmisiune directă de la Munchen, două lucrări de anvergură ce poartă semnătura lui Franz Schubert, Simfonia a-8-a în si minor D.759 "Neterminata" și Missa nr. 6 în Mi bemol major D 950, în viziunea dirijorului Riccardo Muti, filosoful baghetei.

Muti s-a născut la Neapole în 1941, și nu l-am denumit întâmplător filosoful baghetei, pentru că a studiat mai întâi filosofia și apoi dirijatul la Milano. A intrat în atenția publicului în anul 1967 când a câștigat concursul Guido Cantelli. În 1971 i-a succedat lui Otto Klemperer la pupitrul Orchestrei Philharmonia din Londra, asigurându-și renumele mondial. Din 1986 până în 2005 și-a legat cariera de Orchestra Teatrului "La scala" din Milano, prezentând publicului în special creații de Verdi, Rossini și Mozart. În domeniul simfonic, a realizat integrale cu lucrări de Beethoven, Schubert, Schumann, Brahms, Ceaikovski, Skriabin.


Laura Ana Mânzat