BBC Proms în direct: doi invitați din Statele Unite: frații Weilerstein – dirijorul Joshua și violoncelista Alisa solistă
Pe Joshua Weilerstein l-ați întâlnit la București, în deschiderea ediției 2014 a Festivalului RadiRo. In acea toamnă s-a aflat la pupitrul unui prestigios colectiv simfonic din Finlanda. In acest an muzicianul american împlinește 3 decenii de viață, iar bilanțul său este unul bogat: este directorul artistic al Orchestrei de Cameră din Lausanne, a debutat în vara trecută și ca dirijor de operă la Festivalul de la Verbier (unde a revenit și pe afișul simfonic), a înscris mai recent deja în agenda popasurilor sale pe podium și Concertgebouw și Royal Philharmonic Orchestra, alături de alte numeroase formații simfonice din Europa și Statele Unite; lucrează cu mari orchestra dar și cu tineri, revine unde a mai fost chemat - semn al unor bune aprecieri.
Fostul dirijor asistent al Filarmonicii din New York timp de trei ani s-a lansat în marele circuit interpretativ după ce a câștigat dificilul Concurs de dirijat "Malko" din Danemarca, unde a obținut și premiul publicului, nu doar pe cel al juriului. Afirmat întâi ca violonist, Joshua Weilerstein a fost primul "non-venezuelean" invitat de Gustavo Dudamel în calitate de concert maistru al celebrei sale orchestre ; a revenit mai târziu și la pupitrul dirijoral.
Tinerețea și succesul s-au împletit și în cariera surorii sale - o violoncelistă mult premiată, cu discuri elogiate și prezente frecvent și în programele postului Radio România Muzical. Alisa Weilerstein prezintă publicului de la Proms o lucrare contemporană care i-a fost dedicată de către compozitorul francez Pascal Dusapin, un concert pentru violoncel și orchestră căruia unii cronicari îi relevă aspectele descriptive… Sunt coordonate în totală concordanță cu celelalte două titluri din programul serii, lucrări care ilustrează alte două "vârste" ale creației musicale franceze: cea a Barocului - exemplificat prin paginile lui Jean Fery Rebel extrase din baletul "Les Elements" și cea a romantismului vehement reliefat de Hector Berlioz în a sa "Simfonie fanteastică".
Un afiș spectaculos prin titlurile lucrărilor incluse care aduce în prim plan o orchestră britanică de prim rang - BBC Symphony, muzica franceză a unor epoci diferite și doi tineri protagoniști americani în mare ascensiune a carierelor lor internaționale. Perspective captivante pentru dumneavoastră - ascultători ai Radio România Muzical - în seara de miercuri, 19 iulie, de la 21,30 în transmisiune directa de la Londra, din cadrul Festivalului Proms 2017.