'Ascultă 5 minute de muzică clasică', între 1 și 31 octombrie, în spații neconvenționale din întreaga țară
În fiecare zi a lunii octombrie, Radio România Muzical aduce în cele mai neașteptate spații publice - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme - marea muzică a tuturor timpurilor.
Celebre lucrări muzicale devin parte a ambientului sonor propus de partenerii proiectului. Toate înregistrările aparțin unor foarte cunoscuți muzicieni români, multe dintre ele având în prim plan soliștii și Orchestrele Radio România : violoniștii Alexandru Tomescu și Gabriel Croitoru, pianistul Horia Mihail, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio. Printre ele figurează, de asemenea, și înregistrări ce au în prim plan tineri muzicieni afirmați la nivel internațional cum sunt violonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului George Enescu, ediția 2020/2021 și violoncelistul Andrei Ioniță, cu o evoluție din recitalul "Moștenitorii României muzicale" susținut pe 13 iunie 2021 la Sala Radio. Nu lipsesc nici înregistrări cu celebri dirijori români: Cristian Măcelaru și Cristian Mandeal, din concerte de dată recentă.
Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul și business-ul românesc: Carrefour România, Cora România, Mega Image, Mobexpert, Dedeman, Castelul Bran, CRH România, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, Iulius Mall din Iași, Timișoara, Cluj și Suceava, Palas Mall Iași, ParkLake Shopping Center și Băneasa Shopping City din București, PwC România, Avia Motors, Mood Media.
Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" are o istorie neîntreruptă de 11 ani în spații neconvenționale din întreaga țară. Prima ediție a avut loc în octombrie 2010 și de atunci, pe parcursul lunilor martie și octombrie, în fiecare zi, publicul a avut șansa de a descoperi sau redescoperi marile opusuri ale muzicii clasice, în spații neașteptate, audiții întâmpinate pozitiv atât de clienții, cât și de angajații partenerilor proiectului. În cadrul aceluiași proiect, de-a lungul timpului au fost organizate și concerte cu muzicieni români, care s-au bucurat de un deosebit succes de public.
Din 2014, "Ascultă 5 minute de muzică clasică" este și program național în școlile din România. În ultimul an școlar, 2020-2021, la acest program au participat aproape 230.000 elevi din București și alte 31 județe din țară. În anul școlar 2021-2022, proiectul continuă în școli, data de debut fiind 11 octombrie 2021. Elevilor le sunt propuse spre audiție, în fiecare săptămână, două lucrări muzicale însoțite de explicații legate de compozitori și interpreți.
Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute, acolo unde pot fi ascultate atât piesele propuse în spațiile neconvenționale, cât și cele propuse elevilor din școli.
"Ascultă 5 minute de muzică clasică" este un proiect inițiat și organizat de Cristina Comandașu, redactor șef Radio România Muzical.
Radio România Muzical, unicul post de radio românesc dedicat muzicii clasice, poate fi ascultat în FM (97.6 și 104.8) sau live online la www.romania-muzical.ro.