'Arome muzicale nordice' - o seară de 'Vară magică' la Concertele RRM
Reper cultural al vieții muzicale românești, festivalul "Vară magică" - ajuns în 2019 la ediția cu numărul 8 - propune publicului 13 evenimente derulate sub egida București 560. Anul acesta se împlinesc 560 de ani de atestare documentară a orașului București și 360 de ani de când acesta a devenit capitală a Țării Românești.
Seria de 13 evenimente tematice a continuat în 17 iulie cu o seară intitulată "Arome muzicale nordice". Sub cupola Ateneului Român a concertat Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei dirijată de Morten Ryelund. Din 2004, de când a luat ființă, Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei a susținut peste 100 de concerte dobândind recunoașterea publicului din țară și de peste hotare. De la debut, câteva sute de muzicieni au fost membri ai ansamblului, mulți dintre ei făcând carieră în orchestrele simfonice profesioniste. Cu un repertoriu de la muzica barocă la cea contemporană, tinerii entuziaști ai orchestrei au realizat coproducții cu muzicieni proeminenți ai scenei rock și pop, dar și cu orchestra de muzică electronică "Panamah".
În 17 iulie, alături de muzicienii danezi a urcat pe scenă, în postura de solist, flautistul Ștefan Diaconu. În 2018 și-a îmbogățit palmaresul cu premiul al II-lea la un concurs de cameră din Copenhaga, în același an devenind și prim flautist al orchestrei simfonice din Liban. Cu un masterat la Academia Regală de Muzică din Danemarca, Ștefan Diaconu a colaborat deseori cu Orchestra Națională de Tineret, împărțindu-și activitatea între concertele simfonice, proiectele solistice și de muzică de cameră pe care le desfășoară în România și peste hotare.
Ștefan Diaconu a ales să interpreteze, alături de Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei, o lucrare special scrisă pentru el de către compozitorul român Sebastian Androne, Nakanishi - Certo con flauto. Sub genericul "Arome muzicale nordice" Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei a inclus în program lucrări scrise de compozitorii scandinavi, concluzionându-și prima apariție sub cupola Ateneului Român cu Simfonia nr.1 în do major, op.24 de Ludwig van Beethoven.
O seară cu "Arome muzicale nordice" este propunerea Concertelor Radio România Muzical din 6 august, ora 19.30 (reluare sâmbătă 10 august, ora 17.00).