Aromânii

Originea aromânilor a constituit o problemă fundamentală pentru lumea ştiinţifică (istorici, lingvişti, sociologi, antropologi) dar şi pentru cea politică, ştiind că situaţia din Balcani a reprezentat mereu, în ultimele secole, o chestiune capitală pentru imperiile şi cancelariile europene. Cele mai numeroase opinii ştiinţifice consideră că obârşiile aromânilor trebuie căutate în legătură cu vechea populaţie romanizată, atât din sudul cât şi din nordul Dunării. Din această perspectivă istorică ei sunt consideraţi continuatorii romanităţii carpato-balcanice, în faza iniţială a formării limbii primare care a premers despărţirea celor patru dialecte: daco-român, aromân, meglenoromân şi istroromân. Răspândiţi în toată Peninsula Balcanică, aromânii şi-au păstrat limba, obiceiurile, trăsăturile morale şi, mai ales, muzica. La cumpăna veacurilor al XIV-lea şi al XV-lea, aromânii din Peninsula Balcanică îşi mai păstrau încă, în proporţie de masă, conştiinţa originii lor traco-romane. Consideraţi de Simion Mehedinţi drept un "popor ferment" al lumii balcanice, ei au dovedit inteligenţă şi spirit de iniţiativă, lansându-se în comerţul internaţional al Imperiului Otoman cu Imperiul Habsburgic şi cu cel al ţarilor de la Moscova. Averile acumulate i-au ajutat să-şi ridice oraşe înfloritoare pe platourile munţilor, adevărate metropole din secolul al XVIII-lea, cel mai cunoscut dintre ele fiind Moscopole, centru comercial, cultural şi spiritual care număra peste 60.000 de locuitori. Războaiele balcanice şi numeroasele reîmpărţiri ale zonei între sferele de influenţă politico-militară i-au determinat pe aromâni să-şi părăsească, de voie sau de nevoie, locurile natale. În vâltoarea istoriei, nu şi-au putut lua cu ei decât familiile, limba, obiceiurile şi... cântecele. Astfel se explică faptul că aromânii obişnuiesc să interpreteze muzica în grup, fie omofonic (grămostenii), fie eterofonic (fărşeroţii). Grupul întruchipează coeziunea socială iar versurile reînvie imagini dragi, pierdute, ale vieţii din trecut.

Cântecele vocale

În cântecele din repertoriul aromânilor fărşeroţi recunoaştem caracterele muzicale principale, evidenţiate de stilul polifonic practicat doar de ei, prin care o melodie este începută solo, de cântăreţul principal, apoi este continuată şi susţinută de ceilalţi participanţi, atât orizontal cât şi vertical, prin volute melodice eterofonice şi prin suprapuneri armonice rezultate în urma unui ison, susţinut cu vocala e, pe tonică, pe tot parcursul cântatului. Piesele propuse în cadrul emisiunii fac parte din genuri diferite. Ele au fost înregistrate la jumătatea secolului trecut de la aromânii stabiliţi în Dobrogea şi (mai recent) de la aromânii fărşeroţi din Regiunea Corcea, Albania. Sunt "căntiţi di padi" ("de ascultare"), executate şezând pe scaun, dar şi cântece lirice şi rituale; toate sunt definite prin stilul improvizatoric, prin liniile melodice bogat ornamentate, melismatice, prin ritmul rubato şi tempoul lent.

Piesele instrumentale

Repertoriul instrumental este interpretat la cimpoi şi fluier, două instrumente cu marcă identitară distinctă pentru spaţiul culturii tradiţionale de tip pastoral, atât carpatic cât şi balcanic. Particularităţile stilistice şi tehnicile interpretative se diferenţiază în funcţie de tipurile repertoriale şi de ocaziile în care aceste piese sunt puse în valoare. Cântecele instrumentale, numite şi "căntiţi di muabeti" ("de petrecere"), au ritmuri rubato iar solistul însoţeşte deseori melodia cu un ison gutural ce-i conferă un substrat eterofonic original. Melodiile de joc, numeroase şi variate, însoţesc toate sărbătorile aromânilor şi acompaniază horele în semicerc, jocurile bătrâneşti sau voiniceşti. Dansurile sunt caracterizate printr-o exuberantă diversitate a paşilor, prin ritmuri diverse (asimetrice sau binare) şi prin tempouri variate (moderate sau rapide), într-o perfectă îmbinare a paşilor cu ritmul melodiilor şi într-o ţinută sobră, demnă şi majestuoasă.

Particularităţi stilistice muzicale

Piesele lirice, epice, rituale şi melodiile de joc ale folclorului muzical aromân se evidenţiază prin organizări modale ancestrale, cu puţine sunete (între care primează scările pentatonice), prin intonaţii melismatice şi bogat ornamentate, deseori netemperate, prin ritmuri care variază între rubato, giusto-silabic şi aksak, prin sisteme de versificaţie hexa şi octosilabice, prin interpretarea în grup, atât omofonă cât şi polifonico-eterofonă. Versurile sunt însoţite de interjecţii (aide, lele, moi etc.), care apar fie ca exclamări cântate, fie ca întregiri ale rândurilor melodice. Repertoriul muzical aromân se înscrie, astfel, cu o indiscutabilă originalitate, în cadrul culturii populare balcanice, dar şi, cu o tulburătoare unitate, în cultura tradiţională a poporului român.

Vă invit, aşadar, în data de 7 iunie 2015, de la ora 19.00, în cadrul emisiunii "Muzici tradiţionale", să cunoaştem câteva dintre elementele folclorului practicat de vechii reprezentanţi ai romanităţii balcanice: aromânii.