ARGETOIANU, Constantin (3 martie 1871 - 6 februarie 1955)
Constantin Argetoianu (n. 3 martie 1871, Craiova - d. 6 februarie 1955, închisoarea Sighet) - jurist, medic, diplomat, om politic. Președintele Consiliului de miniștri (28 septembrie 1939 - 23 noiembrie 1939). Președintele Senatului României (15 iunie 1939 - 5 septembrie 1940). Ministrul Justiției (29 ianuarie 1918 - 27 februarie 1918; 13 martie 1920 - 30 martie 1920, ad-interim); Finanțelor (13 martie 1920 - 13 iunie 1920; 18 aprilie 1931 - 31 mai 1932); Agriculturii și Domeniilor (4 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928); Afacerilor Străine (18 aprilie 1931 - 27 aprilie 1931; 28 iunie - 4 iulie 1940); Industriei și Comerțului (10 februarie - 30 martie 1938); de Interne (13 iunie 1920 - 13 decembrie 1921; 7 mai 1931 - 31 mai 1932). Fruntaș al mai multor partide politice (Partidul Conservator, Liga Poporului, Partidul Naționalist Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Agrară, Partidul Agrar, Frontul Renașterii Naționale). Plecat în Elveția din aprilie 1944, în toamna anului 1946 a revenit în țară punând bazele partidului Uniunea Națională Muncă și Refacere. A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, la vârsta de 79 ani. A murit în penitenciarul Sighet la 6 februarie 1955, la vârsta de 84 de ani.
Constantin Argetoianu - fragment din cuvântarea la funeraliile lui Armand Călinescu (24 septembrie 1939), în calitate de Președinte al Senatului României. Transmisiune în direct; înregistrare gravată pe disc, copiată pe bandă magnetică, aflată în Arhiva Digitală Radio România (TW 490 II). Acest document sonor face parte din cele 10 înregistrări aflate în stare critică pe care Patrimoniu Cultural și Arhive le-a propus, în septembrie 2007, Grupului Internațional pentru Arhivele în Pericol de pe lângă Unesco.
Transcriem mai jos fragmentul sonor recuperat:
”Preacinstiți părinți, întristată adunare,
Stăm cu toții îndurerați lângă sicriul deschis din fața noastră. Nu pricepem [...] să-și sacrifice propria lor viață pentru a curma zilele unui om [...]. Ne părăsește o pildă vie de ce pot da cele mai alese însușiri [sufletești]. Să păstrăm cu sfințenie [...] Armand Călinescu în prea scurtul său drum către veșnicie.”
