EMISIUNI A-Z | Acasă la...
”Acasă la…” Milița Petrașcu (1970)
Realizator: Ileana Corbea. Fonoteca Radio România (6/ ZW 458).
Interviu cu Milița Petrașcu despre: lumea artistică pe care a cunoscut-o la Paris (min. 0’25”); omul Apollinaire (min. 3'20"); creația lui Constantin Brâncuși, influențele artistice asupra operei sale și prieteniile sale (min. 4'50"); prietenia artistei cu Constantin Brâncuși și despre primele lecții pe care le-a primit de la el (min. 8'27"); colaborarea cu gruparea modernistă de la ”Contimporanul” (min. 10'23"); motivele pentru care a ales sculptura (min. 12’59”); studiile în Germania (min. 14’10”); predilecția pentru portrete de scriitori (min. 15’00”); etica artistului (min. 17’02”); cel mai mare succes în străinătate (min. 17’25”); mișcarea plastică tânără românească (min. 17’50”); relația figurativ-nonfigurativ (min. 17’59”); lucrul la monumental funerar al dirijorului Tiberiu Brediceanu (min. 18’37”).
Milița Petrașcu (n. 31 decembrie 1892, Chișinău - d. 25 ianuarie 1976, București) a fost o artistă plastică, sculptoriță și portretistă
română, participantă la mișcarea artistică de avangardă românească din
perioada interbelică, mai ales la gruparea mai moderată din jurul revistei "Contimporanul". În recunoașterea
meritelor sale, a primit Premiul Academiei Române - în 1942, Premiul Uniunii
Artiștilor Plastici din România - în 1973 și a fost membră a Societății Regale
Engleze a Sculptorilor Portretiști. Lucrările ei, realizate din piatră, bronz
și lemn, sunt expuse la Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Stedelijk
din Amsterdam și în alte colecții din țară și străinătate. Între
numeroasele ei compoziții în domeniul artei de for public se află monumentul ”Ecaterina Teodoroiu” din fața Prefecturii din Târgu Jiu și monumente
funerare aflate la Cimitirul Bellu.