58 de ani fără Clara Haskil
Probabil că niciun barometru al valorii unui muzician nu este atât de precis ca evaluarea propriilor colegi artiști, prieteni sau nu; prin reflecții ce trebuie să se plaseze, firește, dincolo de amabilitatea conjuncturală, dincolo de complezență. Iar cazul Clarei Haskil, muziciana română cu destin dramatic, incomparabilă interpretă a lui Mozart, dar și a lui Schumann, Beethoven sau Scarlatti, oferă nenumărate argumente ale respectului, admirației și atașamentului de care s-a bucurat din partea unora dintre cei mai reprezentativi interpreți ai secolului XX.
A rămas antologic duoul pe care violonistul belgian Arthur Grumiaux l-a alcătuit împreună cu Haskil, cei doi artiști obișnuind să inverseze uneori instrumentele la care cântau, în timpul repetițiilor; și se pare că golul lăsat de stingerea din viață tragică și prematură a Clarei, în 7 decembrie 1960, l-a marcat profund pe cel alături de care aceasta a realizat înregistrări antologice cu sonate de Mozart și Beethoven.
Cu ocazia comemorării Clarei Haskil, la 19 aprilie 1961, dirijorul Igor Markévitch o caracteriza astfel pe ea și pe marele său prieten, pianistul Dinu Lipatti:
"Acești doi înțelepți erau doi copii. A-i compara, nu are nimic artificial, căci ambii aveau ceea ce aș numi un caracter mozartian. Ca și unor copii pe care o glumă îi face să râdă printre lacrimi, cerul le-a dat, pentru a-i proteja, tăria de a se ridica deasupra suferințelor lor, amuzându-se neîncetat de dezordinea pe care o organizăm noi pe acest pământ. Aceasta este, fără îndoială, cauza pentru care cântau atât de bine Mozart. Ei posedau, ca și el, capacitatea de a trece de la durere la bucurie, ca și cum acestea ar fi surori. Știau, ca și Mozart, că cele mai înalte bucurii sunt suferințele cărora le-au pătruns sensul."
Clara Haskil și Dinu Lipatti au fost legați printr-o prietenie cu totul specială, având la bază admirația reciprocă fără limite și fără rezerve. Din bogata lor corespondență, iată rânduri scrise de Lipatti în 8 septembrie 1959:
"Dragă Clarinette,
Ai cântat încă și mai admirabil ca de obicei. A fost din toate punctele de vedere o execuție magistrală. Te-am auzit și mi-este imposibil să formulez cea mai mică critică. Poate tempoul orchestrei era puțin prea agitat la final. Dumneata ești o mare, foarte mare artistă și muziciană și o remarcabilă pianistă! Dacă vreodată va trebui să învăț alte concerte de Mozart, mă înscriu ca elev al dumitale. Fără nicio glumă."
Legendara pianistă Clara Haskil, născută la București, în 7 ianuarie 1895 - "Interpretul zilei" vineri, 7 decembrie, de la ora 10.00, la Radio România Muzical; cu pagini de Domenico Scarlatti, Franz Schubert și Manuel de Falla.