125 de ani de existență ai Festivalului BBC Proms
Ediția din 2020, una aniversară - cea de-a 125-a - a Festivalului BBC Proms, desfășurată între 17 iulie și 12 septembrie, s-a aflat sub semnul unei triade: trecut, prezent și viitor. Din cauza situației actuale mondiale, organizatorii s-au orientat în așa fel încât acesta să rămână în atenția melomanilor ca un reper cultural internațional și în același timp să transmită acel spirit, acel suflu specific acestui eveniment.
Cea de a 125-a ediție a Festivalului BBC Proms nu s-a desfășurat în modul tradițional, ci a fost adaptată la cerințele actuale. Trecutul și prezentul s-au reflectat, pe de o parte prin retransmisiile unor manifestări de excepție care au avut loc de-a lungul anilor (la radio, televiziune și online), iar, pe de altă parte, prin organizarea în celebra Royal Albert Hall din Londra, la Primăria din Glasgow, dar și la Hoddinott Hall din Cardiff, a unor concerte live (dar fără public la fața locului), în care a evoluat fiecare ansamblu BBC.
Ca și până acum, Orchestra Simfonică BBC, a deschis și a închis ediția aniversară a Festivalului BBC Proms, cu Prima noapte la Proms și Ultima noapte la Proms, când, Dalia Stasevska a debutat la Proms în ipostaza de nou-numită dirijor principal-invitat al Orchestrei Simfonice a BBC iar protagoniste au fost soprana Golda Schultz și violonista Nicola Benedetti.
Viitorul a însemnat prezentarea unor lucrări în primă audiție, comandate de BBC, unor importanți compozitori ai momentului, unii aflați în plină ascensiune, alții la apogeu: Tuxedo: Vasco 'de' Gama de Hannah Kendall, Dawn de Thomas Adès, Circadian Refrains (172 Days Until Dawn) de Jay Capperauld, Rough Voices de Gavin Higgins, No. 52 (Trei piese despre Ludwig van Beethoven) de Richard Ayres și Solus de Andrea Tarrodi.
Printre invitații acestei ediții aniversare s-au numărat artiști de renume: pianiștii Mitsuko Uchida și Benjamin Grosvenor și dirijorii Sakari Oramo, Sir Simon Rattle, Jonathan Cohen, John Storgards, Ryan Bancroft.
Așadar, în exclusivitate la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, din 14 septembrie 2020, pe parcursul a șapte ediții, de luni până vineri între orele 15.30-17.00, veți avea posibilitatea de a lua și dumneavoastră parte la această sărbătoare a Muzicii - 125 de ani de existență a Festivalului BBC Proms! Realizatori Laura Ana Mânzat și Ana Voinescu.
Audiție plăcută!